Ceban, despre reforma universităților: Mai proastă și incompetentă guvernare cum este Pas – nu a mai fost. Unii specialiști, care și-au dedicat o viață acestui domeniu, erau cu lacrimi în ochi

IMG_20220713_211245

Mai proastă și incompetentă guvernare cum este Pas – nu a mai fost. Cel puțin asta spune primarul general Ion Ceban, în urma unor discuții cu reprezentanții mediului academic și ai universităților.

“Unii specialiști, care și-au dedicat o viață acestui domeniu, erau cu lacrimi în ochi – deoarece îi doare o asemenea atitudine față de munca lor.

Este nevoie de o reformă în domeniu, dar doar una analizată, discutată și agreată împreună cu cei care sunt direct vizați.

Metoda aprobată de Guvernul incompetent – Pas, este un dezastru pentru învățământul superior, pentru oamenii care activează și care într-o zi pot ajunge în stradă.

Vorbesc ca și fost funcționar la Ministerul Educației și viceministru, care am contribuit semnificativ la Codul cu privire la știința și inovare, la Codul educației în 5 variante, la învățământul vocațional și la implementarea mai multor proiecte pentru tineri”, a precizat Ceban.

Această adunătură, pe lângă faptul că bagă populația în datorii și va fi nevoie de foarte mult timp să se reabiliteze după ei, ca și în cazul Chișinăului.

Logo_MAN_CEBAN