Decizia CNESP cu privire la obligația testelor Covid-19 de a fi prezentate o dată la 2 săptămâni de către profesori, este nulă pe teritoriul Municipiului Chișinău. Despre aceasta a anunțat primarul general Ion Ceban în cadrul unor declarații de presă.
Ceban se arată împotrivă la această decizie și spune că nu sunt clare mecanismele.
„Nimeni nu a putut explica care este mecanismul pe care îl vom aplica în raport cu profesorii, educatorii, paznicii, cu cei care mătură prin jurul școlii și în școală. De ce sunt revoltat, pentru că cineva mi-a spus să tac. Nu pot tace, trebuie cineva să spună. Eu nu voi tăcea. Eu fac totul ce este în cadru legal.
Vă rog foarte mult să revizuiți această decizii, să acoperiți financiar aceste teste, așa cum se face în România sau în alte state. Atâta timp cât aveți bani pentru chefuri și pentru alte lucruri, să nu hărțuiți profesorii. Nu este corect și nu este bine. Arătăm straniu în fața comunității pedagogilor.
Rog și insist, niciun profesor, niciun pedagog, niciun bucătar, niciun dericator, niciun paznic să nu fie hărțuiți. Statul trebuie să aibă grijă de cetățenii săi. Municipalitatea va avea grijă, dacă nu va avea statul.
Comisia Municipală a luat act de decizia Comisiei Municipale. Această decizie este nulă pe teritoriul Municipiului Chișinău”, a conchis Ceban.