Controale suspecte la ”Apă-Canal Chișinău”. Un director ANRE a organizat verificări inopinate

anre

Un director al ANRE, însoțit de șase persoane, auorganizat în data de 3 februarie un control inopinat la sediul central al SA ”Apă-Canal Chișinău”, la o zi după deconectarea blocului administrativ de la energia electrică. Potrivit viceprimarului Capitalei Irina Gutnic, reprezentanții ANRE au motivat că organizează verificările în contextul declarațiilor din presă privind riscurile de sistare a aprovizionării cu apă în sectorul Botanica și cartierul Telecentru și dacă specialiștii ”Apă-Canal” au acționat conform instrucțiunilor.

”Toate deciziile luate de Comitetul tehnic al ”Apă-Canal”, pe perioada deconectării energiei electrice, au fost în strictă conformitate cu instrucțiunile aplicabile în așa cazuri. Pentru a evita riscul de perturbare a alimentării cu apă, au fost deconectate pompele la stațiile din sectorul Botanica și cartierul Telecentru, acolo unde deservirea se face prin presiune. În aceste condiții, consumatorii de pe trei străzi de la etajele superioare ale blocurilor au avut un debit redus de apă. Precizez că pe parcursul zilei, nu a fost debranșat niciun consumator”, a declarat Irina Gutnic.
Viceprimarul a precizat că dacă acțiunile întreprinse de ”Apă-Canal” vor fi puse la îndoială, actul de control al ANRE va fi contestat.

”În cazul în care în actul de control al ANRE, reprezentanții delegați, care sunt juriști, economiști și IT-iști, vor constata că nu era necesar de asigurat acest risc doar pentru a face pe plac celor care dau astfel de comenzi, vom contesta indiscutabil, iar pe viitor, în eventualitatea deconectării energiei electrice, răspunderea va fi pe seama acestora. Conform Regulamentului de funcționare a ANRE, aprobat de Parlament, ANRE este independentă în raport cu alte organe, nicio decizie sau măsură luată de guvern, de către organele centrale de specialitate nu poate restrânge independența funcțională a ANRE. Apă-Canal a fost deschisă față de acest control, colegii au asigurat tot sprijinul”, a declarat Irina Gutnic.

Amintim că joi, 2 februarie, din cauza datoriilor acumulate de către ”Apă-Canal Chișinău”, blocul administrativ al întreprinderii a fost deconectat de la energia electrică de către Premier Energy pentru mai multe ore. Irina Gutnic a anunțat că în urma sistărilor și încercărilor de a conecta un generator, au fost deteriorate mai multe echipamente, cum ar fi tuburi fluorescente, corpuri de iluminat, prize, aparate de tipărit etc. Prețul total al pagubelor urmează să fie stabilit.

Logo_MAN_CEBAN