Cum s-au respectat condițiile pandemice, ieri, în capitală. Ion Ceban: Sau folosit 600 de litri de dezinfectat și au fost împărțite 18 mii de măști

ion_ceban_dezinfectant

Hramul capitalei a fost sărbătorit, ieri, cu respectarea tuturor măsurilor de precauție. Cel puțin asta susține primarul general Ion Ceban.

Ceban spune că circa 600 de voluntari ai Primăriei Chișinău au fost repartizați în toate sectoarele, fiind echipați cu măști și dezinfectați, iar peste 18 mii de măști au fost repartizate tuturor cetățenilor, care au participat la evenimentele în aer liber.

Edilul spune că circa 600 de litri de dezinfectat a fost folosit pentru siguranța cetățenilor, iar scaunele prevăzute au fost în număr de 49 pentru spectatori și puse la distanța recomandată de specialiști.

Mai mult, persoanele care erau la concertele organizate în aer liber erau rugate să păstreze distanța, să poartă măști și să țină cont de toate normele.

„Repet, evenimentele au fost organizate în aer liber, în diverse locații pentru a nu face aglomerări, în locuri bine gândite, pentru a permite să se păstreze distanța. Aduc aminte. Potrivit deciziei Comisia Extraordinară de Sănătate Publică a municipiului Chișinău. ️Numărul de persoane care se adună la un eveniment în spațiile închise nu trebuie să depășească de 50”, a mai precizat Ceban.

Edilul punctează că în continuare aceste măsuri rămân a fi realizate.

Logo_MAN_CEBAN