De astăzi copiii din grădinițe au un alt meniu alimentar. Ceban: Micuții trebuie să crească sănătos

ion_ceban_imuniztia_

Vești bune din partea lui Ion Ceban. De astăzi, în toate grădiniţele din capitală va fi implementat noul meniu – model, aprobat de municipalitate. Documentul a fost coordonat de DGETS și avizat de Centrul de Sănătate Publică Chișinău. Despre aceasta a anunțat Primarul General în cadrul ședinței de astăzi de la Primăria Chișinău.

Pentru fiecare sector meniul-model este întocmit pentru zece zile, după care se repetă, începând cu ziua întâi.

„IET din capitală trebuie să asigure zilnic pe masa copiilor fructe și legume proaspete, pâinea trebuie să fie din făină integrală, iar cantitatea zilnică de paste făinoase, grăsimi și sare să fie redusă.

În acest fel ne propunem să informăm părinții în detalii despre alimentația copiilor lor și să-i responsabilizăm pe directorii de grădinițe”, a punctat edilul.

Primarul a solicitat ca aleatoriu, 30% din grădiniţele din oraş să fie verificate în următoarele două luni.

„Insist ca în comisia creată să fie incluşi şi consilierii municipali, care fac mare gălăgie de la tribuna CMC. Despre fiecare abatere de la norma stabilită am rugat să fiu informat până la 31 martie, curent. Copiii noştri trebuie să fie alimentaţi calitativ şi sănătos în instituţiile educaţionale din capitală”, a conchis Ceban.

Logo_MAN_CEBAN