Cheltuielile sunt prea mari pentru ca Primăria Chișinău să implementeze singură proiectul privind tichetarea electronică în capitală. Cel puțin asta declarat primarul general Ion Ceban în cadrul unei emisiuni la Radio Sputnik Moldova. Edilul capitalei afirmă că au fost multe țări care au venit cu diferite concepte în acest sens.
„Au fost foarte multe state – Turcia, România, Austria, Germania, Rusia, China care au propus diferite soluții privind tichetarea electronică. Noi suntem de opțiunea că nu trebuie bugetul municipal să cheltuie pentru asta, undeva la 120 de milioane de lei în sus. Asta ar însemna cu tot cu sistem de monitorizare, cu tot de decontare, furnizarea informației, fără deducerea prețului. Marea majoritate spun că încasările acolo au fost puse aceste soluții, au crescut cu 30% – 40%, s-a unificat sistemul de plată, eventual examinăm și pentru microbuz.
– Ceea ce încercăm noi, ca să nu vină o companie venită din stradă, vrem ca viitoarea companie să aibă un rulaj de proiecte similare în ultimele 5 ani de zile. Plus că trebuie să aibă proiecte similare în orașe cu 500 de mii de locuitori în sus, rețele aproximativ identice și vrem ca acest sistem să vizeze și microbuze”, a punctat Ion Ceban.
Un grup de lucru, care se va ocupa de proiectul cu privire la sistemul de taxare electronică în transportul public din Chișinău, a fost creat în cadrul ședinței CMC.
Scopul grupului de lucru este să găsească criteriile și metodele de aplicare a parteneriatului public-privat și să aprobe condițile generale de realizare ale proiectului.