Să pornim de la preţuri. Rata anuală a inflaţiei a fost de 6,8%, iar dacă intri în esenţă şi descifrezi ce se ascunde în spatele acestei cifre, te convingi că şi în 2025 nivelul de viaţă a continuat să scadă. Astfel, preţurile la produsele alimentare s-au majorat cu 5,6%. La concret, preţurile la fructe proaspete au crescut cu 20,1%, la ouă – cu 20%, la peşte şi conserve din peşte – cu 11,6% etc. Cu 2,3% au crescut şi preţurile la mărfurile nealimentare. Astfel, preţurile la tricotaje au crescut cu 5,7%, la ţesături – cu 5,5%, la încălţăminte – cu 5,3%, la confecţii – cu 5,1%, la materiale de construcţie – cu 4,2% etc. În acelaşi timp, tarifele la servicii s-au majorat cu 14,9%, ceea ce a afectat direct cea mai mare parte a populaţiei.    

În 2025 a continuat să se reducă numărul populaţiei ocupate. În decurs de doar un an acest indicator a coborât de la 853 000 la 774 000 persoane. Oamenii continuă să plece peste hotare în căutarea unui loc de muncă, iar numărul populaţiei se reduce rapid. În 2025, oficial, numărul populaţiei RM s-a redus cu circa 29 000. În realitate, situaţia e mult mai gravă. Doar în primele 100 de zile ale anului 2026 populaţia Republicii Moldova s-a redus cu 7 821 persoane, dintre care 4,5 mii au plecat pentru totdeauna. Ţara pierde 46 de oameni pe zi sau doi – pe oră.

Economia e la pământ, iar importurile continuă să crească într-un ritm galopant. Doar în 2025 importurile au crescut cu 20,5%, însumând 10 921,6 mil. dolari. Importurile au fost de 2,9 ori mai mari decât exporturile, iar gradul de acoperire a importurilor prin exporturi a fost de doar 34,6%. În rezultat, în 2025, deficitul balanţei comerciale a înregistrat o creştere de 29,6% – de la -5 510,1 mil. dolari în 2024 la -7 138,9 mil. dolari.

Tot mai îngrijorătoare e şi situaţia legată de datoria de stat. PAS a continuat să o crească şi în 2025, ea ajungând la nivelul de 132,8 miliarde lei. În doar un an datoria de stat a înregistrat o majorare cu 9,4%. Datoria de stat internă a ajuns să constituie 52 miliarde lei, iar cea externă – 80,8 miliarde lei (4,8 miliarde dolari SUA). Şi în acest an, PAS planifică să facă împrumuturi de minimum 17 miliarde de lei. Apropo, în primele trei luni ale anului curent, datoria de stat a crescut cu circa 10 miliarde de lei şi a depăşit deja nivelul de 142 miliarde de lei. Creşte continuu şi presiunea deservirii datoriei externe, în acest sens fiind folosite activele valutare de rezervă ale Băncii Naţionale a Moldovei. Acestea s-au micşorat în 2025 cu 2,7%, ajungând la nivelul de 5,1 miliarde euro.  

Chiar dacă PAS se laudă cu creşterea înregistrată în unele domenii de activitate economică în 2025 (cum ar fi, spre exemplu, construcţiile), în alte domenii importante descreşterile sunt evidente. Spre exemplu, în 2025 piaţa imobiliară a descrescut cu 7,2%, serviciile de transport şi depozitare – cu 7,2%, comerţul intern – cu 2% etc.

Nici la indicatori macroeconomici situaţia nu e mai bună. Iar cel mai îngrijorător indicator din acest punct de vedere este deficitul contului curent, care în 2025 s-a majorat cu circa 32,7%, atingând 4 miliarde dolari (19,6% din PIB).

Toate cele menţionate arată cât de gravă este situaţia în domenii de maximă importanţă din punct de vedere economic. Cu alte cuvinte, în loc de „vremurile bune” promise de PAS, asistăm la o degradare tot mai evidentă a situaţiei, la distrugerea economiei şi la aprofundarea sărăciei.

The post Cum arată în cifre „vremurile bune” promise de PAS appeared first on Ion Ceban.

Perioade de timp, Chișinăul a crescut mult, dar nu întotdeauna echilibrat. În unele zone s-a construit mai repede decât s-au dezvoltat școlile, grădinițele, spațiile publice, trotuarele sau infrastructura de bază. În altele, spațiile dintre blocuri au rămas neîngrijite, terenurile au fost ocupate haotic, iar cartierele au început să funcționeze mai degrabă ca locuri de dormit decât ca părți complete ale orașului. Tocmai de aceea, una dintre cele mai importante direcții pentru anii următori trebuie să fie această schimbare de logică: Chișinăul nu mai poate fi doar un oraș care se extinde; trebuie să devină un oraș care își repară și își completează cartierele.

Aceasta este, în fond, ideea orașului proximității. Un oraș în care locuirea nu este ruptă de servicii, de mobilitate, de spațiul public și de viața de zi cu zi. Un oraș în care oamenii nu trebuie să traverseze jumătate de oraș pentru lucrurile de bază. Un oraș în care cartierul nu este doar un decor rezidențial, ci o unitate urbană vie, funcțională și recognoscibilă.

1. Cartierul nu poate rămâne doar un loc de dormit

Una dintre marile probleme ale Chișinăului este că prea multe zone rezidențiale funcționează încă într-o logică limitată: oamenii locuiesc acolo, dar pentru muncă, cumpărături, servicii, cultură sau recreere sunt obligați să se deplaseze în alte părți ale orașului. Asta înseamnă trafic mai mare, timp pierdut, presiune pe infrastructură și o viață urbană mai obositoare decât ar trebui să fie.

Un cartier modern trebuie să fie mai mult decât un ansamblu de blocuri. El trebuie să ofere acces la funcțiuni de proximitate, la servicii de bază, la spații de întâlnire și la o minimă autonomie urbană. Nu toate cartierele trebuie să arate la fel și nici să aibă aceeași densitate de funcțiuni, dar toate trebuie să fie gândite ca părți active ale orașului. Aici se află una dintre marile mize ale dezvoltării viitoare: trecerea de la cartierul rezidențial pasiv la cartierul urban viu.

2. Locuirea trebuie legată de servicii și de calitatea vieții

Multă vreme, dezvoltarea a fost măsurată aproape exclusiv prin cantitate: câte apartamente s-au construit, câte blocuri au apărut, cât teren a fost ocupat. Dar orașul nu se dezvoltă corect doar pentru că se construiește mult. Orașul se dezvoltă corect atunci când locuințele noi sunt susținute de școli, grădinițe, centre medicale, comerț de proximitate, spații verzi și legături funcționale cu restul orașului.

Chișinăul are nevoie de această schimbare de accent: de la numărul de metri pătrați construiți la calitatea vieții pe care o oferă cartierele. Dezvoltarea locuirii trebuie corelată mult mai riguros cu rețeaua de servicii. Nu doar ca discurs, ci ca regulă de planificare. Cartierele bune nu sunt cele în care s-a construit repede, ci cele în care oamenii pot trăi bine.

3. Spațiile dintre blocuri trebuie recuperate

Una dintre cele mai mari rezerve de calitate urbană ale Chișinăului se află chiar în interiorul cartierelor existente. Spațiile dintre blocuri, curțile interioare, terenurile reziduale, aliniamentele verzi și zonele astăzi ocupate haotic pot deveni suportul unei regenerări reale.

Un cartier nu este definit doar de clădiri. Este definit și de ceea ce se întâmplă între ele. Acolo se joacă copiii, circulă pietonii, se formează siguranța cotidiană și se construiește sentimentul de apartenență. Când aceste spații sunt degradate sau abandonate, cartierul pierde din demnitate. Când sunt recuperate, reamenajate și puse în valoare, efectul este imediat și profund.

Chișinăul are nevoie de un program serios de intervenție în aceste spații: mai multă vegetație, trasee pietonale clare, iluminat, locuri de stat, spații de joacă, drenaj, mobilier urban și o gestionare mai ordonată a accesului auto. Acolo se poate face, uneori, mai mult bine urban decât printr-un proiect mare și costisitor.

4. Mobilitatea trebuie gândită din cartier spre oraș

Problemele de trafic ale Chișinăului nu pot fi rezolvate doar prin lărgiri de artere sau prin intervenții în punctele cele mai aglomerate. Ele trebuie privite și din interiorul cartierelor. Cum ajunge un copil la școală. Cum ajunge un locuitor la transportul public. Cum se merge pe jos până la cel mai apropiat serviciu. Cum sunt conectate cartierele între ele.

Orașul nu poate fi gândit doar de la centru spre exterior. El trebuie gândit și de la viața de zi cu zi a cartierului spre restul rețelei urbane. Asta înseamnă trotuare continue, conexiuni mai bune către transportul public, trasee pietonale sigure și o distribuție mai echilibrată a funcțiunilor. Cu cât mai multe nevoi pot fi rezolvate în proximitate, cu atât mai puțină presiune va fi pe întregul sistem de trafic.

5. Noile dezvoltări trebuie să completeze orașul, nu doar să consume teren

Chișinăul are nevoie de o regulă nouă și foarte clară: orice dezvoltare nouă trebuie să contribuie la oraș, nu doar să ocupe teren și să adauge volum construit. Noile ansambluri trebuie să fie evaluate nu doar după indicatorii urbanistici sau după calitatea arhitecturii, ci și după capacitatea lor de a completa infrastructura, serviciile și mobilitatea.

Aceasta este una dintre schimbările de viziune de care orașul are nevoie: trecerea de la dezvoltare permisivă la dezvoltare responsabilă. Nu este vorba despre a bloca investițiile, ci despre a le așeza într-o logică mai matură. Orașul nu își mai poate permite să corecteze mereu, după faptă, ceea ce nu a fost cerut corect din start.

6. Viitorul orașului depinde de calitatea cartierelor sale

Deseori, dezbaterea despre dezvoltarea urbană este captată de temele mari: centrul, proiectele emblematice, marile bulevarde, investițiile vizibile. Dar orașul real se trăiește în cartiere. Acolo se măsoară timpul pierdut, confortul zilnic, accesul la educație, calitatea spațiului public și încrederea oamenilor că orașul lucrează pentru ei.

De aceea, viitorul Chișinăului nu poate fi redus la câteva proiecte mari. El depinde de capacitatea orașului de a-și repara țesutul cotidian. Un oraș bine condus nu este doar un oraș care construiește mult, ci unul care își face cartierele mai funcționale, mai echilibrate, mai accesibile și mai bine întreținute.

În concluzie

Chișinăul următorilor ani trebuie să fie gândit ca un oraș al cartierelor vii. Un oraș în care locuirea nu mai este separată de servicii, în care spațiile dintre blocuri sunt recuperate, în care mobilitatea pornește de la nevoile reale ale oamenilor și în care dezvoltările noi completează orașul, nu îl apasă.

Aceasta nu este doar o viziune urbanistică. Este și o alegere de administrație. Pentru că marile schimbări nu se văd doar în proiecte spectaculoase, ci în felul în care oamenii simt, zi de zi, că orașul devine mai locuibil, mai apropiat și mai coerent. Dacă această direcție va fi urmată cu seriozitate, Chișinăul are șansa să treacă de la un model de creștere fragmentată la unul de dezvoltare urbană matură. Iar aceasta ar putea fi una dintre cele mai importante schimbări pentru viitorul orașului.

The post Chișinăul cartierelor vii: de la orașul care se extinde la orașul care învață să trăiască mai bine appeared first on Ion Ceban.

Dezvoltarea centrului Chișinăului nu mai poate fi tratată nici ca o simplă temă de conservare, nici ca o zonă disponibilă pentru intervenţii întâmplătoare. Oraşul are nevoie de o abordare matură, în care patrimoniul să fie protejat cu rigoare, iar potenţialul economic al centrului să fie pus în valoare în mod inteligent. Miza este mare: în centrul oraşului există un teritoriu de aproximativ 700 de hectare, iar acest teritoriu – nucleul istoric al Chișinăului are statut de monument de importanţă naţională, fiind inclus în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat. Asta înseamnă că orice discuţie despre dezvoltare trebuie purtată în interiorul unei obligaţii foarte clare: patrimoniul trebuie apărat, dar centrul nu poate fi lăsat să moară economic şi social. 

Problema reală nu este dacă trebuie de ales între protecţie şi dezvoltare. Problema este cum poate fi obţinut echilibrul dintre ele. Pentru Chișinău, acesta este poate unul dintre cele mai importante teste de maturitate urbană. Un centru istoric degradat, subutilizat, cu gospodării improvizate, curţi neîngrijite şi spaţii lipsite de funcţiune urbană este un eşec atât al conservării, cât şi al interdicţiilor exagerate. În acelaşi timp, un centru agresat de intervenţii disproporţionate, fără respect pentru ţesutul istoric, ar însemna pierderea unui bun irepetabil. Tocmai de aceea, dezvoltarea centrului trebuie gândită ca un proiect de regenerare urbană cu disciplină patrimonială.

1. Patrimoniul trebuie tratat ca fundaţie a dezvoltării

Prima regulă este simplă: centrul istoric nu poate fi dezvoltat împotriva propriei sale identităţi. Trama stradală, raportul dintre spaţiile construite şi cele libere, curţile, fronturile şi percepţia de ansamblu trebuie considerate elemente de structură urbană, nu obstacole în calea investiţiilor. A proteja patrimoniul înseamnă a înţelege că valoarea acestui teritoriu vine tocmai din caracterul său istoric şi din specificul lui urban.

De aceea, direcţia corectă nu este înlocuirea vechiului cu noul, ci valorificarea patrimoniului existent. Clădirile istorice trebuie restaurate, reabilitate şi readuse în circuitul oraşului. Intervenţiile noi trebuie să fie atent calibrate şi să contribuie la coerenţa locului. Într-un centru istoric, dezvoltarea nu înseamnă libertate totală de construire, ci capacitatea de a construi fără a distruge.

2. Protecţia nu trebuie să însemne stagnare

În acelaşi timp, este limpede că centrul nu poate rămâne blocat într-o logică defensivă. Un centru istoric nu trăieşte prin interdicţii, ci prin funcţiuni. Dacă o zonă atât de mare din inima oraşului rămâne slab utilizată, ceea ce se întâmplă în ultimii 30 ani, degradată sau fără suficientă viaţă urbană, atunci oraşul pierde dublu: pierde patrimoniu şi pierde energie economică.

Este păcat ca un asemenea teritoriu să stea mort, când ar putea deveni unul dintre cele mai valoroase spaţii ale oraşului. Nu poate fi acceptată ideea că centrul trebuie doar „păzit”, în timp ce în ogrăzi persistă sărăcia, anexele improvizate şi utilizările precare. Un centru protejat, dar inert, nu este un succes. Un centru protejat şi viu, în schimb, poate deveni motor de dezvoltare urbană, culturală şi economică.

3. Regenerarea economică trebuie să fie una dintre priorităţi

Centrul Chișinăului trebuie să redevină un teritoriu în care se merită să locuieşti, să investeşti, să munceşti şi să petreci timp. Asta înseamnă reactivarea parterelor, revitalizarea spaţiilor comerciale, susţinerea serviciilor urbane de calitate, dezvoltarea activităţilor culturale şi creative, încurajarea gastronomiei urbane şi a funcţiunilor care aduc oamenii în centru şi după programul de lucru.

Valoarea economică a patrimoniului nu trebuie ignorată. Dimpotrivă, ea trebuie înţeleasă şi utilizată corect. O clădire restaurată şi bine folosită produce venit, atrage activitate, ridică valoarea zonei şi generează întreţinere pe termen lung. O clădire abandonată sau ocupată improvizat produce degradare şi descurajează tot ce este bun în jurul ei. Aici trebuie schimbată logica: de la tolerarea declinului la stimularea revitalizării. Şi când se discută despre stimulare, ne referim şi la programele locale şi cele guvernamentale, fiecare in măsura responsabilităţii de patrimonial municipal şi al statului.

4. Curţile interioare şi spaţiile degradate trebuie să intre în programul real de transformare

Una dintre marile vulnerabilităţi ale centrului nu se vede întotdeauna din stradă. În spatele fronturilor istorice există adesea curţi degradate, construcţii parazitare, depozitări improvizate, spaţii tehnice expuse şi lipsă de ordine urbană. Tocmai de aceea, revitalizarea centrului nu poate fi doar o operaţiune de faţadă.

Curţile interioare trebuie să devină o temă urbanistică în sine. Ele trebuie degajate de improvizaţii, reamenajate şi aduse la un nivel de demnitate urbană compatibil cu statutul zonei. Fără această muncă atentă, orice discurs despre regenerare rămâne incomplet. Un centru viu nu se construieşte doar prin proiecte mari, ci şi prin corectarea spaţiilor mici, dar esenţiale pentru viaţa de zi cu zi.

5. Trebuie păstrată locuirea şi adusă viaţă permanentă în centru

Un alt principiu important este menţinerea centrului ca teritoriu locuit. Dacă centrul devine doar un spaţiu de tranzit, de birouri sau de consum, el se goleşte de viaţă reală. Oraşele cele mai valoroase sunt cele în care centrul rămâne mixt: cu locuire, servicii, cultură, muncă şi spaţii publice utilizate constant.

Pentru Chișinău asta înseamnă că dezvoltarea centrului trebuie să urmărească nu doar restaurarea fondului construit, ci şi crearea unor condiţii reale pentru locuire de calitate. Un centru în care oamenii trăiesc este un centru mai sigur, mai activ şi mai rezistent la degradare.

6. În anumite zone, intervenţiile contemporane pot fi posibile, dar cu mare prudenţă.

Protecţia centrului nu înseamnă că întreg teritoriul trebuie tratat uniform. Există zone foarte sensibile, unde regula trebuie să fie conservarea strictă a caracterului istoric. Dar există şi porţiuni alterate, zone de contact, fragmente urbane deja marcate de prezenţa unor clădiri mai înalte, unde, cu mare atenţie, ar putea fi analizate intervenţii contemporane şi volume mai generoase.

Aceasta nu trebuie înţeleasă ca deschidere pentru excese, ci ca o abordare realistă. În anumite locuri, peisajul urban include deja asemenea înălţimi. Acolo, dacă intervenţiile sunt bine studiate, bine amplasate şi corect raportate la context, ele pot contribui la dezvoltarea economică a zonei fără a afecta nucleul sensibil. Important este ca această posibilitate să fie tratată punctual, reglementat şi profesionist, nu arbitrar.

În concluzie

Centrul Chișinăului trebuie dezvoltat în aşa fel încât să fie, în acelaşi timp, protejat şi viu. Asta înseamnă respect strict pentru patrimoniu, dar şi curaj administrativ de a pune în mişcare reabilitarea, investiţia şi regenerarea urbană. Direcţia corectă este una clară: restaurare în locul degradării, funcţiuni vii în locul abandonului, ordine urbană în locul improvizaţiei şi intervenţii atent controlate acolo unde oraşul poate primi, fără a-şi pierde identitatea, şi arhitectură contemporană.

Miza nu este doar imaginea centrului. Miza este felul în care Chișinăul îşi înţelege propria valoare şi propria capacitate de a transforma un teritoriu istoric major într-un spaţiu demn, atractiv şi activ. Dacă acest echilibru va fi găsit, centrul nu va mai fi un loc al degradării tolerate, ci unul dintre cele mai puternice argumente pentru viitorul oraşului.

The post Centrul Chișinăului: protecţie, investiţie şi viaţă urbană appeared first on Ion Ceban.

1. Chișinăul trebuie gândit ca o capitală metropolitană

Una dintre cele mai importante concluzii este că oraşul nu mai poate fi privit doar în limitele lui administrative. Faptul că au fost elaborate separat studii privind cooperarea teritorială şi dezvoltarea teritorială arată că se porneşte de la o realitate evidentă: Chișinăul funcţionează deja la scară metropolitană. Oamenii locuiesc într-o localitate, lucrează în alta, folosesc servicii în altă parte, iar presiunea rezidenţială, economică şi de mobilitate depăşeşte demult graniţele administrative clasice.

Prima lecţie importantă: Chișinăul nu mai poate fi guvernat doar ca un oraş central cu suburbii-satelit. El trebuie gândit ca un pol metropolitan, cu politici coordonate pentru teritoriu, mobilitate, locuire, servicii şi dezvoltare economică.

2. Dezvoltarea nu mai poate însemna doar extindere

Din studiile privind dezvoltarea teritorială, locuirea, economia şi serviciile publice se desprinde o altă concluzie importantă: viitorul Chișinăului nu poate fi construit doar prin extindere continuă şi prin consum de teren. Direcţia sugerată este una de dezvoltare mai compactă, mai echilibrată şi mai bazată pe regenerare urbană.

Cu alte cuvinte, oraşul nu mai poate merge la nesfârşit pe aceeaşi formulă: construcţii noi la periferie, densificări necontrolate, cartiere care cresc mai repede decât infrastructura şi diferenţe tot mai mari între zonele bine dezvoltate şi cele rămase în urmă. Mesajul care se desprinde din studii este că Chișinăul trebuie să facă mai întâi ordine în interior: să reconvertească terenuri subutilizate, să regenereze zone degradate şi să completeze mai inteligent ţesutul urban existent.

Avem nevoie nu doar de „mai multă dezvoltare”, ci de mai multă coerenţă urbană. Oraşul nu are nevoie doar de creştere – are nevoie de creştere cu sens.

3. Locuirea trebuie legată de servicii şi de calitatea vieţii

Prezenţa unui studiu separat despre locuire, alături de cele privind serviciile publice şi socio-demografia, arată că noul PUG nu tratează locuinţa doar ca obiect imobiliar, ci ca parte a habitatului urban. Asta înseamnă că dezvoltarea oraşului nu trebuie măsurată doar prin numărul de apartamente sau de blocuri noi, ci prin calitatea vieţii pe care aceste cartiere o oferă oamenilor.

Pentru Chișinău aceasta se traduce într-o nevoie clară: cartiere mai bine echipate, cu acces real la şcoli, grădiniţe, sănătate, spaţii publice, comerţ de proximitate şi infrastructură funcţională. Cu alte cuvinte, oraşul viitor nu trebuie să fie doar un oraş în care se construieşte mult, ci unul în care se trăieşte mai bine. Iar aceasta este, în fond, una dintre cele mai importante provocări pentru orice administraţie locală serioasă.

4. Mobilitatea devine o temă de structură, nu doar de trafic

Mobilitatea este una dintre cheile reorganizării oraşului. Chișinăul nu mai poate trata transportul doar ca o problemă de ambuteiaje sau de lărgire a unor artere. Mobilitatea trebuie legată de forma oraşului, de distribuţia locuirii, de localizarea serviciilor şi de relaţia cu localităţile din jur.

Aceasta înseamnă că viitorul oraşului nu poate fi construit exclusiv în jurul automobilului. Direcţia care se desprinde este cea a unui oraş mai bine conectat prin transport public, mai accesibil între cartiere şi mai inteligent în relaţia dintre centru, periferii şi suburbii. Gândim nu doar „cum fluidizăm traficul”, ci cum asigurăm accesibilitate urbană pentru oameni.

5. Infrastructura şi serviciile publice trebuie modernizate ca sistem

Studiile privind infrastructura edilitară şi serviciile publice transmit un mesaj simplu, dar esenţial: Chișinăul nu poate deveni un oraş modern dacă infrastructura sa de bază rămâne inegală, depăşită şi tratată doar în regim de avarie. Apa, canalizarea, energia, termoficarea, reţelele edilitare şi serviciile publice trebuie gândite împreună, ca un sistem care susţine dezvoltarea urbană, nu doar ca domenii în care se intervine punctual când apare o criză.

Oraşele se blochează nu doar din lipsă de viziune, ci şi din lipsă de infrastructură capabilă să susţină acea viziune. De aceea, un oraş care vrea să crească sănătos trebuie să investească nu doar în imagine şi proiecte vizibile, ci şi în baza sa funcţională.

6. Mediul şi patrimoniul natural trebuie să fie în inima planificării

Studiile privind protecţia mediului, riscurile naturale şi patrimoniul natural arată că dezvoltarea Chișinăului nu mai poate fi gândită ignorând spaţiile verzi, zonele sensibile şi vulnerabilităţile de mediu. Oraşul viitor nu poate trata natura ca pe o rezervă de teren rămasă între construcţii, ci trebuie să o integreze în structura lui de bază.

Acesta înseamnă un oraş mai atent la spaţiile verzi, la calitatea mediului, la riscurile naturale şi la nevoia de a construi rezilienţă urbană. Pentru Chișinău aceasta nu este o temă decorativă, ci una de sănătate publică, siguranţă şi calitate a vieţii.

7. Oraşul trebuie condus pe bază de date, nu doar de instinct administrativ

Faptul că procesul începe şi cu un studiu sociologic al locuitorilor, şi cu unul socio-demografic arată că noul PUG se sprijină nu doar pe terenuri şi hărţi, ci şi pe înţelegerea oraşului real: cine locuieşte aici, cum se schimbă populaţia, ce nevoi are şi ce dezechilibre se acumulează.

Aceasta este poate una dintre cele mai importante schimbări de logică. Un oraş modern trebuie condus pe bază de date, nu doar de impresii, presiuni de moment sau soluţii de conjunctură. Asta înseamnă administraţie mai matură, decizii mai bine fundamentate şi politici locale mai greu de capturat de interese înguste.

Ca şi concluzie – noul PUG conturează un Chișinău care ar trebui să devină mai metropolitan, mai compact, mai echilibrat, mai mobil, mai bine deservit, mai rezilient şi mai inteligent administrat. Miza nu este doar să fie gestionate problemele de azi, ci să existe curaj să fie reaşezat oraşul pentru următoarele decenii. Asta înseamnă mai puţină improvizaţie, mai puţină administraţie de avarie şi mai multă construcţie strategică. Dacă noul PUG va fi luat în serios, Chișinăul are şansa să treacă de la un oraş care reacţionează la presiuni la un oraş care îşi determină, în sfârşit, propria dezvoltare.

The post Chișinăul viitorului: direcţii de dezvoltare şi reconstrucţie a identităţii urbane appeared first on Ion Ceban.

Cel mai dur mesaj primit în ultima perioadă de Moldova este retrogradarea ţării noastre în Indexul Democraţiei de la „democraţie imperfectă” la „regim hibrid”. Moldova a înregistrat regrese la astfel de capitole importante cum ar fi pluralismul politic, organizarea alegerilor, presiuni asupra opoziţiei, influenţă politică asupra instituţiilor. Deci, verdictul este cât se poate de clar – Moldova se îndepărtează tot mai mult de democraţie şi se apropie de autoritarism, dar cei din PAS se fac a nu înţelege acest avertisment clar venit din exterior.

O atitudine la fel de sfidătoare PAS a afişat şi în raport cu avizul Comisiei de la Veneţia din data de 6 martie 2026. În timp ce prestigioasa instituţie internaţională a constatat cât de grave sunt pentru democraţie, pentru pluralismul politic şi pentru competiţie electorală corectă prevederile abuzive introduse în Legea partidelor de PAS pe data de 13 iunie 2025 (cu doar câteva luni înainte de alegerile parlamentare), PAS s-a făcut a nu înţelege acest mesaj. Astfel, prevederile abuzive au fost păstrate în legislaţie, ceea ce dă motiv de presupus că PAS intenţionează din nou să recurgă la ele pentru a se răfui cu opoziţia. Se creează impresia că cei de la guvernare nu-şi dau seama cât de periculoasă este poziţia lor şi ce consecinţe grave poate suporta Republica Moldova.

La fel de sfidător PAS tratează şi avertismentul destul de clar venit de la Grupul de State împotriva Corupţiei (GRECO). Într-un raport publicat pe data de 8 aprilie 2026, Grupul constată că Republica Moldova stagnează la capitolul reforme de integritate la nivel înalt. Din 25 de recomandări, majoritatea rămân neimplementate sau parţial realizate. Raportul trage un semnal de alarmă privind eforturile de combatere a corupţiei, cu un număr semnificativ de recomandări neimplementate sau doar parţial. De asemenea, se menţionează lipsa de progrese în gestionarea riscurilor de corupţie.

Situaţia nu este deloc mai bună nici dacă vorbim despre mesajele care vizează economia, venite de la partenerii externi. Astfel, recent Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în scădere prognoza de creştere economică a Republicii Moldova pentru anul 2026, indicând o cifră de 1,9% – 2,3% din PIB. Estimările anterioare vorbeau despre o posibilă creştere de 2,3% – 2,7%.

Şi Banca Mondială a operat o revizuire similară, coborând prognoza pentru Republica Moldova în 2026 la 1,9%. Judecând după cât de superficial abordează PAS noile provocări economice, cred că pe parcurs acest indicator va coborâ şi mai mult.

Acestea sunt doar câteva semnale transmise de partenerii externi în ultima perioadă, dar care arată că în majoritatea domeniilor importante (democraţie, reforme, stat de drept, pluralism politic, lupta cu corupţia, economie etc.) Moldova înregistrează regrese serioase. Ceva mai devreme verdicte destul de dure pentru Moldova au dat Amnesty Internaţional, misiunile de observare a alegerilor ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei şi OSCE/ODIHR, Comisia de la Veneţia (în contextul preconizatei reforme a Procuraturii Anticorupţie) etc. Deci, semnale de alarmă vin din toate părţile, toţi sunt îngrijoraţi, ne avertizează, ne fac recomandări. Numai că ele nu ajung în lumea paralelă în care s-a ascuns PAS de realităţile din Moldova şi aceasta este foarte grav. Căci, cine nu-şi recunoaşte greşelile şi nu încearcă să le corecteze, suportă consecinţe dintre cele mai dure.   

The post Partenerii externi transmit mesaje tot mai îngrijorătoare – guvernarea PAS se face a nu le înţelege appeared first on Ion Ceban.

Din start, trebuie de menţionat că, pentru a deveni membră a Uniunii Europene, orice ţară aspirantă trebuie să întrunească anumite criterii. Acestea sunt cunoscute ca şi Criteriile de la Copenhaga, deoarece au fost stabilite de Consiliul European la Copenhaga în 1993. Ulterior, au fost întărite de Consiliul European de la Madrid în 1995.

Dacă e să ne referim pe scurt la aceste criterii, ele prevăd: stabilitatea instituţiilor care garantează democraţia, statul de drept, drepturile omului, precum şi respectarea şi protejarea minorităţilor; o economie de piaţă funcţională şi capacitatea de a face faţă presiunilor concurenţiale şi forţelor pieţei din UE; capacitatea de a implementa în mod eficace normele, standardele şi politicile care constituie legislaţia UE, precum şi aderarea la obiectivele politice, economice şi monetare ale Uniunii.

Dacă e să facem o scurtă retrospectivă a discuţiilor publice ce se poartă la tema aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, vedem că acestea nu se referă mai deloc la primele două dimensiuni. E şi clar de ce – pentru că Republica Moldova este o mare restanţieră din acest punct de vedere. Democraţia din Republica Moldova este una şubredă, statul de drept există mai mult pe hârtie, drepturile omului sunt periodic călcate în picioare. De facto, Republica Moldova este un stat capturat, în care instituţiile de stat sunt subordonate intereselor politice, dar nu celor ale cetăţenilor, şi deseori sunt folosite în lupta cu oponenţii politici. Sunt realităţi triste, care nu pot fi ascunse, chiar dacă cuiva ar putea să nu-i placă aceste constatări. Da, la moment unii parteneri de dezvoltare închid ochii la aceste grave derapaje şi continuă să încurajeze Republica Moldova să meargă mai departe pe calea integrării europene, însă situaţia nu va fi aşa tot timpul. Atunci când va veni momentul aderării la UE, aceeaşi parteneri de dezvoltare ne vor cere socoteală şi ne vor solicita să facem ordine în domeniile menţionate. Or, UE nu va putea accepta ca şi membru un stat capturat, cu democraţie nefuncţională şi cu drepturi ale omului existente doar pe hârtie. De aceea, trebuie să facem concluziile necesare şi să readucem Moldova la normalitate deja la această etapă.

Exact aceeaşi situaţie e şi în cazul economiei. Indiferent de unele declaraţii optimiste care se fac la temă, este absolut evident că economia stagnează (lucru confirmat inclusiv de statistica oficială). Exporturile sunt în cădere liberă, agricultura – la fel, investitorii străini ocolesc Moldova, producătorii autohtoni nu sunt protejaţi deloc etc. E clar că în aceste condiţii despre capacitatea economiei naţionale de a face faţă presiunilor concurenţiale şi de a se integra în economia comunitară nu se poate de vorbit.

Părerea mea este că se face o mare greşeală atunci când integrarea europeană este percepută numai prin prisma standardelor pe care trebuie să le preluăm, dar şi a procedurilor tehnice pe care trebuie să le urmăm. Problema trebuie privită în întreaga ei complexitate şi de acţionat corespunzător. Iar aceasta înseamnă că, de rând cu standarde şi proceduri, deja la această etapă trebuie să ne preocupe serios starea democraţiei, a statului de drept, a drepturilor omului, a economiei naţionale etc. În caz contrar, la un moment dat va trebui să recunoaştem că Moldova a ratat şansa de a adera la UE din cauza că nu şi-a făcut bine temele pentru acasă.

The post Despre integrarea europeană a Republicii Moldova din alt unghi de vedere appeared first on Ion Ceban.

Primul indiciu – la elaborarea conceptului reformei nu s-a luat în calcul criza demografică severă cu care se confruntă Republica Moldova. În general, guvernarea refuză să recunoască această criză şi, în rezultat, nu se face nimic pentru ameliorarea ei. În acelaşi timp, Republica Moldova este pe locul 179 din 183 de state ale lumii în clasamentul global privind evoluţia populaţiei în ultimul sfert de secol (evaluarea se conţine în studiul Visual Capitalist, elaborat în baza datelor Fondului Monetar Internaţional). În această perioadă, Republica Moldova a pierdut aproape 19% din populaţie. Numai în ultimii ani, numărul persoanelor cu viză de reşedinţă obişnuită s-a redus cu circa 300 000. Moldova trece printr-un amplu proces de depopulare, iar în paralel are loc şi alt proces important – urbanizarea. Despre amploarea acestui proces ne vorbeşte în special creşterea numărului populaţiei capitalei. Recensământul din 2014 a arătat că în capitală trăia fiecare al cincilea locuitor al Republicii Moldova, iar cel din 2024 – că deja fiecare al patrulea (unele date indică că în Chişinău, în general, trăieşte fiecare al treilea locuitor al RM). Pe de o parte, oamenii pleacă din ţară, iar pe de altă parte, cei care rămân, se concentrează în oraşe, în special în Chişinău. Iar aşa-zisa reformă cu care vine acum guvernarea nu ia deloc în calcul aceste tendinţe. Cei din PAS merg cu ideea că fiecărei primării trebuie să-i revină minimum trei mii de locuitori şi, pornind de la acest reper, amalgamează, consolidează organele administraţiei publice locale. Dar, deja peste un an sau doi, mai multe primării nu vor îndeplini acest indicator, din cauza migraţiei populaţiei. Astfel, se va constata că din nou se cheltuiesc iraţional resurse pentru administrarea şi dezvoltarea unor teritorii unde efectiv nu vor fi suficienţi beneficiari. Deci, din nou se va ajunge la concluzia că e nevoie o nouă reformă. Care atunci e sensul să o faci acum, dacă deja mâine ea nu va genera efectele scontate?!

Indiciul doi – la elaborarea conceptului acestei aşa-zise reforme nu s-a luat deloc în calcul potenţialul economic pe care-l vor avea noile unităţi administrativ-teritoriale ce ar urma să apară. Iar acesta este primul lucru care se ia în calcul atunci când se fac reforme administrativ-teritoriale şi ale administraţiei publice locale. Autonomia locală eficientă presupune capacitatea de autoadministrare, care derivă din potenţialul economic. Guvernarea a mers doar pe ideea că fondurile alocate noilor unităţi administrativ-teritoriale se vor folosi mai eficient după aşa-zisa reformă, dar nu a prezentat şi un concept al dezvoltării economice a acestora, ca o derivată directă şi absolut necesară.

Indiciul trei – lipsa unui larg consens în societate privind preconizata reformă. Autorităţile nu au reuşit să convingă nici măcar organizaţiile reprezentative ale societăţii civile de necesitatea acestei reforme, nemaivorbind de oameni. În aceste condiţii, nu este greu de presupus că vor exista mari nemulţumiri în societate ca urmare a implementării acestei reforme, iar dacă beneficiarii finali nu sunt mulţumiţi, despre ce succes al reformei poate fi vorba?!

Sunt şi alte indicii relevante în acest sens, dar şi cele invocate de mine mai sus sunt suficiente pentru a deduce că eşecul reformei, promovate cu surle şi trâmbiţe de PAS, este ca şi garantat. În situaţia creată, unica soluţie rezonabilă este punerea preconizatei reforme pe stop, definitivarea ei, luând în calcul inclusiv momentele menţionate de mine în acest material şi atragerea în proces a expertizei internaţionale. Numai astfel respectiva reformă va putea fi salvată şi va genera beneficii cetăţenilor.

The post Trei indicii că reforma administraţiei publice locale va eşua appeared first on Ion Ceban.

Viitorul NATO este incert. Tensiunile din interiorul Alianţei Atlanticului de Nord, cauzate de planurile SUA ce vizează Groenlanda, dar şi cele legate de necesitatea majorării contribuţiilor partenerilor europeni la bugetul NATO, au crescut vizibil în intensitate după declanşarea războiului din Iran, urmat de criza majoră generată de blocarea strâmtorii Ormuz. Refuzul partenerilor europeni de a susţine direct, prin implicare, acţiunile SUA în acea parte a lumii, i-a determinat pe unii lideri şi experţi să prezică dispariţia NATO în următorul deceniu. Sau, dacă şi va continua să existe, cu siguranţă, NATO va arăta altfel decât în prezent.

Şi situaţia UE s-a schimbat simţitor. Evaluând consecinţele unei răciri evidente a relaţiilor cu SUA, UE a decis să ia cursul spre militarizare accelerată. UE se simte singură responsabilă de propria securitate şi aceasta determină şi schimbarea priorităţilor sale. Mai mult ca atât, în noile realităţi geopolitice, UE abordează cu mai multă prudenţă posibila sa extindere. Aceasta vizează inclusiv şi Republica Moldova. Or, tot mai multe ţări din UE se pronunţă împotriva aderării accelerate a Republicii Moldova şi a Ucrainei la UE, punându-se accent pe necesitatea respectării întocmai a tuturor procedurilor.

Într-o situaţie deloc bună este şi ONU. Prestigiului acestei organizaţii i-au fost aplicate lovituri serioase pe fonul escaladării situaţiei în mai multe regiuni ale lumii. Iar iniţiativa preşedintelui SUA privind instituirea Consiliul Păcii, privit de mulţi ca o alternativă a ONU, complică vizibil situaţia şi poziţiile acestei prestigioase organizaţii internaţionale. 

Într-o situaţie destul de sensibilă este şi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa. Pe lângă reproşurile anterioare că OSCE nu a reuşit până acum să contribuie la soluţionarea nici unui conflict din Europa, se aud şi reproşuri că rolul OSCE în soluţionarea noilor conflicte de pe continent este prea puţin sesizabil.

Relativ bune sunt poziţiile Consiliului Europei, însă, pentru a nu-şi pierde autoritatea şi prestigiul, această organizaţie internaţională trebuie să fie foarte atentă cum sunt tratate standardele şi recomandările sale în statele membre. Spre exemplu, în Republica Moldova standardele UE în general (privind justiţia, statul de drept, drepturile omului etc.), dar şi recomandările Comisiei de la Veneţia sunt sfidate în cel mai obraznic mod. Dacă situaţia nu se va schimba (şi în Moldova, dar şi în alte ţări) poziţiile CE se vor deteriora simţitor.

Prin schimbări importante trec şi organizaţiile regionale. Spre exemplu, după retragerea Republicii Moldova şi de facto a Ucrainei, Comunitatea Statelor Independente continuă să activeze doar parţial în Caucaz şi în spaţiul ex-sovietic din Asia Mijlocie. 

Toate acestea arată că organizaţiile internaţionale, fie trec prin schimbări importante, fie sunt în pragul acestora. În această situaţie, Republica Moldova trebuie să demareze un amplu proces de analiză a noilor realităţi geopolitice şi să-şi redimensioneze colaborarea cu anumite organizaţii internaţionale. Această analiză ar urma inclusiv să răspundă la întrebarea cu care organizaţii internaţionale trebuie impulsionată colaborarea şi cu care – limitată. Lumea în jur se schimbă, apar noi provocări, dar şi noi oportunităţi şi ar fi mare păcat dacă Republica Moldova le-ar rata.

The post Organizaţiile internaţionale în noile realităţi geopolitice. Cum trebuie să se poziţioneze Republica Moldova appeared first on Ion Ceban.

Analizând declaraţiile oficialilor UE, ajungem la concluzia că pregătirile către criză sunt în toi. În primul rând, se ia în considerare o criză energetică de durată. Comisarul european pentru energie, Dan Jørgensen, a avertizat deschis că situaţia s-ar putea agrava şi genera un şoc energetic pe termen lung şi sunt suficiente premise pentru a face această concluzie. Comisarul a menţionat că preţurile la energie vor fi mai mari pentru o perioadă foarte lungă de timp, iar în cazul unor produse importante, se aşteaptă ca situaţia să se înrăutăţească în următoarele săptămâni. Dat fiind această situaţie, UE nu exclude astfel de măsuri excepţionale ca raţionalizarea consumului de combustibil şi economisirea energiei, dar şi revenirea la munca la distanţă, cum s-a practicat îndeosebi în timpul pandemiei de COVID-19.

De asemenea, UE atrage o atenţie deosebită rezervelor strategice şi nu exclude o nouă eliberare de petrol din rezervele strategice ale statelor UE, dacă situaţia se va agrava.

Pe fonul situaţiei create, UE este axată şi pe consolidarea rezilienţei entităţilor critice fizice şi digitale pentru a face faţă ameninţărilor, inclusiv riscurilor cibernetice şi manipulării informaţionale. Or, astfel de manipulări, de cele mai dese ori, amplifică criza, creând panică şi determinând achiziţii excesive sau speculaţii pe piaţă.

O preocupare aparte a UE pe fonul situaţiei create ca urmare a războiului din Iran este consolidarea capacităţilor blocului comunitar de a acorda sprijin partenerilor. În special, se identifică posibilităţile UE de a oferi sprijin de urgenţă pentru depăşirea eventualelor crize energetice în regiuni vulnerabile, afectată de blocaje în transportul de produse energetice. Aceste acţiuni şi preocupări la nivelul UE vorbesc despre existenţa unei strategii sau a unei viziuni de anticipare şi gestionare a riscurilor, având ca scop evitarea unui blocaj energetic total în faţa volatilităţii pieţelor internaţionale. Sunt preocupări fireşti a unor demnitari care ştiu ce înseamnă responsabilitatea ce le revine, dat fiind funcţiile pe care le ocupă. Or, în UE grija faţă de cetăţean este una predominantă în politicile comunitare, în general, şi în acţiunile individuale ale diferitor factori decizionali.

În Republica Moldova vedem însă o atitudine diametral opusă. Până acum autorităţile nu au întreprins nimic pentru a diminua din impactul devastator al crizei carburanţilor asupra economiei, asupra oamenilor. Şi mai grav este că, în timp ce factorii decizionali internaţionali se pregătesc să anticipeze scenarii negative şi să gestioneze o criză de durată, autorităţile din Republica Moldova nu dau nici un semnal că ar avea un plan de acţiuni similare, că ar avea careva strategie, viziune măcar pe termen scurt şi mediu, dacă nu pe termen lung. Şi aceasta induce o stare de incertitudine generală, o nesiguranţă accentuată în ziua de mâine. Oamenii, agenţii economici, se simt abandonaţi, lăsaţi singuri faţă-n faţă cu criza care se aprofundează tot mai mult. Şi în context apare o întrebare logică: Dacă guvernarea PAS spune că-şi doreşte să preia standardele şi modelul de guvernare al Uniunii Europene, de ce acum nu urmează exemplul oficialilor UE şi nu întreprinde acţiunile ce se impun pentru administrarea eficientă a crizei în care ne-am pomenit şi care poate creşte în intensitate?!

The post UE se pregăteşte de criză – conducerea RM numără banii ce vin suplimentar la buget appeared first on Ion Ceban.

Toate aceste lucruri le-am constatat cu toţii pe parcursul anului trecut, dar şi în primele luni ale anului curent. Adevărata proporţie a catastrofei provocate de PAS însă a putut fi văzută atunci când au venit datele statistice oficiale pe anul 2025 privind Produsul Intern Brut. Acestea au arătat că, situaţia de pe piaţa imobiliară a determinat scăderea PIB în 2025 cu 0,6% şi acestea e doar începutul. Judecând după datele din trimestrul patru al anului trecut, situaţia se acutizează. Astfel, în perioada menţionată, blocajul de pe piaţa imobiliară a determinat scăderea PIB cu 1,7% (!). Deci, către finele anului curent, am putea asista la o descreştere a PIB de aproape 2% doar din cauza că situaţia de pe piaţa imobiliară se va agrava şi mai mult. Iar că acest lucru se va întâmpla, nu este greu să ne dăm seama. În primul rând, pentru că PAS nu face nimic pentru a repara propria greşeală comisă în raport cu piaţa imobiliară. Mai mult chiar, blochează iniţiativele cu care vine opoziţia în acest sens. În al doilea rând, pentru că noile acţiuni pe care le întreprinde PAS arată că blocajul pieţei imobiliare va fi şi mai mare în continuare.

Îndeosebi merită atenţie din acest punct de vedere procesul de evaluare şi reevaluare a imobilelor. În rezultat, valoarea cadastrală a majorităţii imobilelor din Republica Moldova va creşte de două-trei ori. Aceasta va face imposibile şi puţinele tranzacţii care mai au loc pe piaţa imobiliară, ca să nu mai vorbim de aspectul fiscal. Astfel, va creşte substanţial atât impozitul pe creştere de capital aferent tranzacţiilor imobiliare, cât şi taxa de stat care se achită în cadrul acestor tranzacţii. Ca să nu mai vorbim de faptul că mulţi vor renunţa să achiziţioneze imobile în scop investiţional pentru a evita aşa-numitul impozit pe lux.

Cu alte cuvinte, în 2026 vom asista la distrugerea şi a ce a mai rămas din piaţa imobiliară. Iar impactul asupra PIB va fi devastator. Măcar şi din simplul motiv că, chiar şi în situaţia grea în case se află, piaţa imobiliară are o pondere la formarea PIB de peste 7%. Deci, faceţi concluziile de rigoare….  

The post Cum guvernarea PAS a determinat scăderea PIB cu 0,6% printr-o singură lovitură appeared first on Ion Ceban.