Frumusețe ce te lasă mut. Ion Ceban, despre cum arată havuzul muzical din parcul „Alunelul”

ion_ceban_alunel_havuz

Unul dintre multiplele obiective de atracție din Parcul „Alunelul” este finalizat și poate fi admirat de către locuitorii din zonă, dar și vizitatorii parcului.

Ieri, acesta a fost pornit havuzul, care face parte din proiectul de renovare al Parcului „Alunelul”, spune primarul general Ion Ceban.

„Putem spune că tot parcul va fi unul muzical pentru că pe tot teritoriul vor fi instalate boxe din care va răsuna muzica. Fântâna arteziană este unică de felul ei în Capitală, fiind formată din două ronduri care crează un pod de apă sub care vizitatorii pot trece. Desigur, pentru a păstra intacte lucrările și a evita incidentele cu participarea vandalilor, zona va fi supravegheată video”, a declarat edilul.

Proiectul de reabilitare a spațiului public Parcul „Alunelul” prevede instalarea iluminatului nocturn decorativ, precum și a sistemului de irigare a gazonului, amenajarea unui teatru de vară, a terenurilor de joacă și sport.

Pe întreg perimetrul parcului va fi amenajată o centură, prevăzută pentru persoanele care practică sportul și bicicliști. De asemenea, urmează a fi amenajat un teren multifuncțional de sport și mobilier urban. O mare parte din aceste lucrări deja au fost făcute.

Lucrările de reconstrucție a parcului „Alunelul” prevăzute în etapa a doua, care au început la 15 iulie 2020, sunt finanțate de Primăria sectorului 6 a municipiului Bucureşti în comun cu Primăria municipiului Chișinău.

Logo_MAN_CEBAN