Grădina Publică „Alunelul” din sectorul Buiucani a fost prezentată astăzi, după ce toate lucrările de renovare au fost finalizate.
Potrivit primarului general Ion Ceban, ceea ce s-a reușit să se realizeze în acest parc este rezultatul unei munci enorme, dedicație și implicare.
„Este rodul unei colaborări frumoase a Primăriei Chișinău cu colegii de peste Prut și anume cu Sectorul 6, București. Reparația capitală a Grădinii Publice „Alunelul” a fost unul din proiectele ambiţioase iniţiate în capitală şi pentru care Primăria Chişinău a cheltuit circa 7 mil. de lei. Semnificativ în acest caz este sprijinul şi contribuţia Primăriei Sectorului 6 al municipiului București, care a alocat pentru lucrările de reabilitare 848 mii de euro. Aduc sincere mulțumiri pentru suportul financiar acordat și nu numai. Mulțumesc pentru deschiderea prietenoasă de care dați dovadă de fiecare dată.
Mă bucur că lucrările au fost finalizate, iar de acum încolo locuitorii sectorului se vor bucura de un spaţiu verde frumos amenajat, cu havuzuri moderne, cu o scenă amenajată în aer liber cu spații de joacă și cu un stadion modern amenajat”, a precizat edilul.
Astfel, proiectul de reabilitare a Parcului a presupus următoarele lucrări: instalarea mobilierului urban; reabilitarea teritoriului adiacent Grădinii Publice „Alunelul”; reconstrucția Teatrului de Vara; construirea unui havuz muzical cu iluminare artistică; modernizarea sistemului de iluminat din parcul „Alunelul”; amenajarea spațiilor verzi și construirea sistemului de irigare în parc și instalarea sistemului video și audio în parc.
„Mă bucur că astăzi zonele verzi sunt reabilitate și întoarse locuitorilor capitalei, dar nu mai sunt acaparate cum erau anterior”, a conchis Ion Ceban.