Grupuri speciale de lucru la Primăria Chișinău după tragicul accident de la Ciocana. Ion Ceban: Chem societatea să fie corectă și să nu dea verdicte care pot afecta și mai mult

ion_ceban_avaria

Edilul Capitalei, Ion Ceban, a reiterat că în cadrul Primăriei Chișinău au fost create grupuri de lucru speciale și au loc anchete interne la RTEC și PUA, în urma tragicului accident de la trecere de pietoni de pe bd. Mircea cel Bătrân, acolo unde o fată de 12 ani a fost lovită mortal de un troleibuz. Primarul susține că instituțiile de drept trebuie lăsate să-și facă treaba și cheamă societatea să dea dovadă de cumpătare și să nu se transforme într-o instanță morală.

”Evident că este tragic ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă, dar am și un mesaj către societate, vă rog, nu răstigniți mama (n.n. conducătoarea troleibuzului) care are un copil acasă. Sunt două familii distruse în acest sens. Nimeni nu mai poate întoarce ceea ce a fost și să evităm ce s-a întâmplat. Organele de drept trebuie să-și facă lucrul în această privință, dar să fim cât se poate de corecți. Să nu uităm că și ea este mamă și sunt sigur că nu și-a dorit ca acest accident să se întâmple. Am zis că sunt și anchete interne la RTEC și la PUA, vom comunica în continuare, toată lumea trebuie să fie precaută”, a declarat Ion Ceban.

Edilul a declarat că Primăria Chișinău intervine permanent cu lucrările necesare pe străzi și trotuare pentru a oferi siguranță pietonilor.

”Avem treceri înălțate. În ceea ce privește marcajul, el este înnoit în fiecare an. Imediat cum vremea ne va permite, vom interveni. Unde trebuie semaforizare, facem. Lăsăm specialiștii să se pronunțe, dar trebuie și șoferii să fie responsabili, în alte orașe amenzile sunt usturătoare, ar trebui să ajungem și în Moldova la acest lucru”, a mai precizat Ion Ceban.

Amintim că la începutul acestei săptămâni, primarul a transmis condoleanțe familiei îndoliate, care și-a pierdut fetița în urma accidentului de la Ciocana, și a anunțat că au fost luate măsuri de sancționare și prevenire a unor astfel de tragedii. Ion Ceban a precizat că în aceeași zi a accidentului a fost inițiată o anchetă de serviciu la Regia Transport Electric și au fost suspendați din funcții opt angajați cu funcții de răspundere.

Logo_MAN_CEBAN