Istoria de sub asfalt. Ion Ceban: La recomandarea specialiștilor, suntem gata să creăm o pietonală pe o porțiune a străzii 31 august 1989

ion_ceban_pietonala

Primarul Capitalei, Ion Ceban, cheamă echipele de arheologi și restauratori să se implice și în alte zone din centrul istoric pentru a valorifica patrimoniul Chișinăului. Mesajul a fost transmis în contextul lucrărilor specialiștilor de pe 31 august 1989, acolo unde a fost descoperită o porțiune de pavaj vechi.

Ion Ceban a declarat repetat că Primăria este gata să contribuie la crearea unei pietonale pe o porțiune a străzii 31 august 1989, în perimetrul dintre străzile Bănulescu-Bodoni și Pușkin.

”Așteptăm ca toți specialiștii să se pronunțe, noi am spus că suntem gata să organizăm o porțiune de pietonală în acest sens și să se integreze frumos în acest proiect, dar după ce vor fi finalizate lucrările arheologilor, vom decide împreună cum acționăm. Dacă tot arheologii se descurcă foarte bine pe 31 august, îi invităm în alte zone pentru a valorifica patrimoniul municipiului Chișinău”, a declarat Ion Ceban.

Amintim că, la mijlocul lunii martie, Primăria Chișinău a luat decizia de a stopa lucrările de reabilitare a străzii 31 august 1989, între bd. Bănulescu-Bodoni și str. Pușkin, acolo unde au fost descoperite două insule cu pavaj vechi. De atunci, la fața locului lucrează mai multe echipe ale Agenției Naționale pentru Arheologie. Potrivit istoricilor, caldarâmul ar data din perioada când primarul Chişinăului era Carol Schmidt, adică de la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Logo_MAN_CEBAN