Banii municipalității trebuie valorificați și folosiți cu cap. În acest sens va fi lansat procesul de revizuire a politicii de impozitare şi taxe locale în municipiul Chişinău. Despre aceasta a anunțat primarul general Ion Ceban în cadrul ședinței Primăriei Chișinău din această dimineață.
Ceban spune că Primăria Chişinău a avut câteva discuţii cu experţii din România, cu suportul cărora a fost elaborat un studiu comparativ cu privire la impozitele şi taxele locale în Bulgaria, România, Slovacia.
„Acest studiu va servi drept suport pentru elaborarea unei noi politici de impozitare. Din cauză că taxele locale în capitală nu au fost ajustate mulţi ani la rând, bugetul municipal a fost prejudiciat semnificativ”, a subliniat edilul.
Taxele locale vor fi ajustate cel puţin până la nivelul ratei inflaţiei din ultimii patru ani.
„Mai mult, vor fi incluse şi alte impozite noi ce nu erau prevăzute până acum, cum ar fi: taxa pentru salubrizare, pentru parcaj sau de spectacole. Revizuit va fi şi impozitul pe imobil pentru anul viitor”, spune primarul.
Aceste propuneri urmează să fie supuse dezbaterilor publice şi coordonate în grupul de lucru creat în acest sens, din care fac parte experți de la Ministerul Finanţelor şi Inspectoratul Fiscal Principal de Stat.