Ion Ceban, către companiile de construcții: Banii pentru mită, mai bine ar fi să îi învestiți în infrastructură

ion_ceban_golea_2020

Oprirea construcțiilor și acoperirea groapei de fundație pe strada Nicolae Dimo 7/3 și pe strada Calea Ieșilor, retragerea multiplor autorizații de construcții, înghețarea unora la prima etapă – sunt doar câteva acțiuni, întreprinse de noua conducere a Chișinăului în lupta cu construcțiile ilegale. Cel puțin asta a spus primarul general al capitalei, Ion Ceban, în cadrul emisiunii „Piatnița” de la postul TV RTR Moldova.

Ceban a precizat că lupta este purtată și împotriva garajelor instalate ilegal și a terenurilor aferente privatizate ilegal.

„Am întărit normele legislative în acest domeniu, a fost creată o comisie din care fac parte activiști civili. De asemenea, finalizăm contrucția unui sistem unic de oferire a autorizațiilor de construcție. Drept obiectiv, vrem ca în 6 luni să automatizăm acest proces”, a precizat Ceban.
Ion Ceban a subliniat importanța minimizării factorului uman în procesul de luare a deciziilor în domeniul construcțiilor. El a menționat, de asemenea, că astfel, flagelul corupției va fi redus la zero.

„Am avut o întâlnire cu toți reprezentanți marilor companii de construcții și le-am spus: investiți banii pe care intenționați să îi acordați ca mită în infrastructura orașului. Și noi, la rândul său, nu vă vom forța să stați în săli de recepție. Dar totul ar trebui să se facă strict în cadrul legii, a spus primarul general.

Logo_MAN_CEBAN