Ion Ceban, către presă: Este suficientă murdărie și inexactitate în spațiul public. Cu titluri senzaționale nu salvezi vieți

ion_ceban_despre_pressa

Primarul general, Ion Ceban, cheamă presa la respectarea informațiilor adevărate și să nu facă interpretări. Reacția edilului vine după ce în mass-media au apărut unele știri că au fost luate unele decizii de către Comisia Municipală în Sănătate Publică, ce contravin recomandărilor Consiliului Suprem de Securitate.

„Ieri ne-am pomenit cu faptul că au apărut știri că primarul general nu ia în calcul decizia Consiliului de Securitate. Păi iată, vreau să vă spun că eu tocmai am luat în calcul ceea ce conform legii mi se împuternicește, Comisia municipală să racordeze deciziile luate la nivel central, Național. Asta și am făcut.

Decizia Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică Municipală a fost luată în cadrul ședinței de sâmbătă care a avut loc de la ora 14 00 până la 16 00”, a declarat Ceban. Edilul spune că decizia a fost scrisă imediat după ședință, doar că a durat în timp până ce toți responsabilii au semnat documentul.

„Acest lucru a fost mai complicat deoarece ședința a fost organizată în zoom, iar membrii comisiei sunt la distanță. Iată de ce, Decizia Comisiei municipale doar a transpus deciziile luate de Comisia Națională, iar acestea au fost până la recomandările Consiliului Suprem de Securitate care au fost anunțate de președinte. Am rugat să nu fie interpretări și distorsionări. Este suficientă murdărie și inexactitate în spațiul public”, a precizat acesta.

Primarul spune că, realizând titluri de senzație, presa nu salvează oameni.

„Iată eu acum chem toată presa, știu că și Ministerul Sănătății are campanii de informare, noi în curând lansăm una, haideți să informăm corect! Ajutați-ne să putem ajuta. Suntem în situație critică când avem nevoie unii de alții ca niciodată”, a conchis Ceban.

Logo_MAN_CEBAN