Ion Ceban: Nu vreau să fie amendată o mătușă, care vinde pătrunjel, iar pe de cealaltă parte fetițele și flăcăii pe Jeep-uri mega pompoase să ignore orice recomandare

ion_ceban_politia

Municipiul Chișinău are nevoie de măsuri și restricții logice care vor fi respectate și vor putea fi controlate. Cel puțin asta a declarat Ion Ceban în cadrul ședinței Primăriei Chișinău. Edilul spune că a fost interzisă repetat activitatea cluburilor de noapte și unităților de agrement, dar unele din acestea activează în continuare.

„Eu cred că amenzile trebuie să fie net mai dure în această privință. Acolo unde sunt decizii sunt ignorate. Nu trebuie să fie nicio cruțare în acest sens. Sper ca poliția să-și facă treaba – să monitorizeze strict activitatea tuturor acestor localuri și să aplice amenzile corespunzătoare, inclusiv retragerea drepturilor de activitate. Sper foarte mult să nu avem standarde duble cum au mai fost. Nu vreau să fie amendată o mătușă care vinde pătrunjel, iar pe de cealaltă parte să avem fetițe și flăcăi pe Jeep-uri mega pompoase care ignoră în totalitate orice recomandare și mai fiind în stare și să își bată joc de poliție”, a declarat edilul.

Primarul afirmă că trebuie măsuri specifice pentru municipiu: suportul instituțiilor de forță în patrularea municipiului Chișinău, cu aplicarea sancționărilor pentru nerespectarea regulilor de urgență în sănătatea publică.

„Practica cotidiană, modelele altor țări, dar și datele științifice dovedesc incontestabil că toata lumea trebuie să poarte măști de protecție. Noi suntem în Moldova cei care punem la dubii, iar în alte țări toată lumea poartă mască. Astfel, purtarea măștilor de protecție devine o măsură esențială obligatorie și indispensabilă în perioada pandemica COVID-19, un element esențial de responsabilitate și solidaritate comunitară. Revenind la principiul masca ta mă protejează pe mine, masca mea te protejează pe tine”, subliniază Ceban.

Ion Ceban a venit cu o concretizare. Obligativitatea măștilor este de luni de zile, nu este ceva nou.

„Este cea mai simplă, dar cea mai eficientă metodă de prevenire și control a infecției COVID-19. Totodată, portul corect și responsabil al măștilor de protecție este și un model de educație pentru sănătate și responsabilizare civică. Instituțiile de forță -MAI, Ministerul Apărării, SIS, să fie plenar și activ implicate în monitorizarea și verificarea respectării restricțiilor impuse de sănătate publică, carantina la locul de trai, cu sancționarea conform legislației”, a conchis acesta.

Logo_MAN_CEBAN