Ion Ceban: De astăzi a fost activat Departamentul Covid – 19, din cadrul SCM ,,Sfânta Treime”. Cum arată acesta

ion_ceban_spitalul_

De astăzi a fost activat Departamentul Covid – 19, din cadrul SCM ,,Sfânta Treime”, cu o capacitate de 200 de paturi, inclusiv, o secţie de reanimare și terapie intensivă cu 16 locuri. Potrivit lui Ion Ceban, municipalitatea a amenajat secţiile specializate şi intrarea din str. Alecu Russo, sectorul Rîşcani.

„Pentru prima dată în municipiul Chişinău, dar şi Republica Moldova, bolnavii cu coronavirus vor fi internaţi în cele 7 secţii de profil, în funcţie de comorbidităţi.

Secţiile în care vor fi internaţi pacienţii infectaţi cu noul tip de virus sunt bine dotate, renovate recent şi dispun de un sistem de oxigenare, care este vital pentru acest tip de bolnavi”, a declarat edilul.

Astfel, spitalul rămâne unul cu multe profiluri şi urmează să acorde asistenţă medicală de urgenţă şi chirurgicală pentru toţi locuitorii municipiului Chişinău şi suburbiile oraşului.

Ion Ceban afirmă că instituţia medicală este divizată în două blocuri separate – Covid şi non-Covid, astfel, atât pacienţii, cât şi lucrătorii medicali nu vor contacta între ei.

SCM ,,Sfânta Treime” este unica instituţie medicală din Republica Moldova, care corespunde tuturor standardelor pentru acordarea ajutorului medical.

Logo_MAN_CEBAN