Ion Ceban: De la declanșarea războiului din Ucraina, Primăria Chișinău a fost implicată plenar în gestionarea crizei refugiaților. Cu ce a contribuit

ion_ceban_ajutor

De la declanșarea războiului din Ucraina, Primăria municipiului Chișinău a fost implicată plenar în gestionarea crizei refugiaților.

Potrivit primarului general Ion Ceban, grație efortului municipalității, a oraşelor – partenere, sprijinului organizațiilor naționale și internaționale, dar și a agenților economici, zeci de mii de ucraineni au beneficiat de cazare, ajutor umanitar şi de toate tipurile de asistenţă prin intermediul instituţiilor municipale.

“În total, peste 49 de mii de pachete cu ajutor umanitar au fost distribuite refugiaților la depozitul municipal de la Patria Lukoil. 27 226 de pachete cu produse au fost distribuite la 6 126 de familii care au în îngrijire 9 551 copii.

De asemena, 23 486 de persoane refugiate au fost cazate/ înregistrate în centrele de plasament municipale.

Între timp, 635 de elevi refugiați au fost înscriși în instituțiile de învățământ din municipiul Chișinău.

432 de copii refugiați au fost înscriși în grădinițele din municipiul Chișinău. 652 de cetățeni ucraineni au fost angajați în câmpul muncii în municipiul Chișinău.

Mai mult, în această perioadă au fost 10 984 de adresări pentru asistență medicală au fost înregistrate în instituțiile medico-sanitare municipale.

50 de nașteri în spitalele municipale. 1 253 de persoane refugiate beneficiază de serviciile bibliotecii municipale, dintre care 697 au obținut card de acces gratuit. 780 de copii cu statut de refugiat s-au odihnit în taberele de vară municipale. 2 011 tineri ucraineni beneficiază de programele Centrului Municipal de Tineret Chișinău”, a precizat Ceban.

Campania de informare este desfășurată cu suportul Agenției ONU pentru Refugiați (UNHCR.)

Logo_MAN_CEBAN