Ion Ceban, despre situația pandemică: Numărul cazurilor s-a micșorat, dar nu trebuie să ne relaxăm, dacă vrem ca elevii să revină în băncile școlilor

ion_ceban_despre_covid

Pentru prima data în ultima perioadă, numărul persoanelor infectați cu Covid este mai mic cu 50%. Chiar și așa, o relaxare prematură poate duce la o agravare substanțială a situației. Cel puțin asta spune primarul general Ion Ceban.

Potrivit edilului, spitalele municipale sunt pregătite cu toate cele necesare.

„Împreună cu Centrul de Sănătate Publică Chișinău continuăm monitorizarea strictă a situației.
Moldoveanul este petrecăreț̦ și chiar dacă au fost înaintate acele recomandări cu privire la întruniri, au fost constatate localuri cu 8, 16 și 30 de persoane la o masă în perioada sărbătorilor”, a precizat acesta în cadrul ședinței de astăzi dimineață de la Primăria Chișinău.

Ceban a adus mulțumiri cadrelor medicale, care au lucrat în perioada sărbătorilor.

„Apreciem și munca cadrelor medicale de la Centrul Covid. De asemenea, mulțumesc și domeniului HoReCa, anume acelor care au respectat legea și nu au admis ca localurile să fie pline cu oameni”.

Ion Ceban s-a referit și la reluarea procesului de studiu a copiilor după vacanța de iară. Acesta a punctat că își dorește ca elevii să revină în spațiile școlare și să nu fie o explozie a cazurilor de Covid.

„Acest lucru depinde de fiecare dintre noi. Trebuie să respectăm toate acele indicații venite din partea medicilor. Depunem efort pentru a face față la orice situație”, a conchis edilul.

Logo_MAN_CEBAN