Pretorii, sub lupa primarului Ion Ceban. Edilul a cerut ca până la sfârșitul săptămânii să fie evacuate toate gheretele ce nu au fost adjudecate în licitații

ion_ceban_gerete_2021

Primarul general Ion Ceban se arată indignat de faptul că nu au fost evacuate gheretele, așa cum a fost solicitat anterior. Edilul spune că vinovat de acest lucru sunt pretorii, care ar trebuie să își facă munca. Mai mult, Ceban i-a amenințat cu demisia, dacă până la sfârșitul săptămânii nu vor fi evacuate.

„Până la sfârșitul săptămânii cer ca acele unități comerciale sub formă de gherete să fie evacuate. Rămân doar acele care au fost adjudecate în primele 2 licitații și pentru care s-au plătit bani. Am rugat ca până miercuri să mi se prezinte un raport în care sectoare s-a început evacuarea și în care nu. Dragi pretori, îndepliniți-vă munca”, a declarat acesta.

Potrivit primarului, din cele 30 de loturi scoase, pentru 18 au fost achitate 50% din suma totală. Astfel, este vorba de 14,6 milioane de lei. Din cele rămase, pentru unele gherete nu au fost solicitări, iar pentru altele, agenții economici au refuzat să achite și s-au dezis de ele

Ceban spune că următoarea licitație va fi organizată în luna ianuarie, iar până pe 6 ianuarie sunt așteptate ofertele.

„Sunt locuri foarte bune de amplasare, precum: str Armenească, Parcul Valea Morilor, Parcul Afgan, Alunelul, scuarul Bucuriei, etc. Un plan separat va fi pentru gheretele din curțile blocurilor și străzile adiacente din oraș. Noi vrem ca totul să fie transparent, iar banii acumulați să fie cheltuiți pentru proiectele orașului”, a punctat acesta.

Edilul a precizat că pentru gheretele care sunt destinate pentru flori și presă, au fost solicitate scheme de amplasare de la preturi pentru a fi prezentate în CMC.

Logo_MAN_CEBAN