Ion Ceban, despre unii responsabilii din Primăria Chișinău: Sunt mulți profesioniști, dar și mulți „рукожоп”. Unii se descurcă, altora le spunem la revedere

ion_ceban_despre_rucajop

La un an de activitate, primarul general Ion Ceban spune că va veni cu un raport în acest sens, unde va prezenta toate proiectele ce au fost realizate și sunt în desfășurare. Primarul a punctat că toate lucrurile pe care le face primăria sunt făcute destul de bine, chiar dacă sunt persoane care ar trebui de înlocuit.

„Noi credem că ne apropiem către scopul propus – să transformăm Primăria Chișinău în cea mai transparentă instituție din țară. Toate procesele sunt transparente, totul se publică pe site, toate lucrurile cumpărate sunt plasate în format electronic. Sunt foarte multe proiecte, care sunt reflectate online. Colaborăm și cu CNA și cu ANI. Noi publicăm toate rapoartele.

Pentru prima dată cetățenii pot să vadă în oraș panouri cu informații despre proiectele care se realizează. Este platforma eu.chisinau.md. Da, noi discutăm problemele de acolo, cum ar fi gropile din capitală, aici sunt necesare cheltuieli foarte mari. Dar pe celelalte probleme mari, timp de 10 zile sau o lună, acestea sunt rezolvate. Sunt 2 direcții: reparația drumurilor, pentru că tot orașul este ca după război, și construcțiile ilegale, unde sunt foarte multe procese de judecată.

Noi vrem ca primăria să fie o fabrică mare de servicii de calitate. Noi suntem conștienți de ce se întâmplă, în ce direcție mergem, la ce nivel este echipa și ce trebuie să facă. Sincer vă spun, sunt foarte mulți „рукожоп” (t.r. cu mâinile din fund), care nu lucrează eficient. Din păcate sunt așa persoane, dar le dăm pesta aceste mâini, care cresc. Unii se descurcă, altora le spunem la revedere, pe alții îi pedepsim financiar”, a conchis edilul.

Logo_MAN_CEBAN