Ion Ceban, după perchezițiile de astăzi efectuate de CNA la cimitirul Sfântul Lazăr. „Mereu am optat pentru anihilarea corupției”

ion_ceban_serviciu_funerale

După perchezițiile din acceastă dimineață de la cimitirul Sfântul Lazăr din Chişinău, primarul general Ion Ceban se declară ferm convins că asemenea acțiuni vor distruge corupția în municipalitate.

„Am declarat de la bun început că voi fi primarul, care luptă cu corupția și, chiar, am îndemnat să fiu informat personal dacă cineva cere sau dă mită unui funcționar/angajat al primăriei. Mă refer la ultimele percheziții efectuate de către colaboratorii CNA la cimitirului Sfântul Lazăr din Chişinău”.

Ceban spune că fiecare trebuie să răspundă legal pentru acțiunile sale. Amintesc că am semnat împreună cu conducerea CNA, un Acord de colaborare cu privire la combaterea corupției în cadrul Primăriei Chișinău”, a punctat edilul.

De precizat că patru persoane, dintre care şeful, adjunctul, contabilul şi un maistru din cadrul administratiei cimitirului Sfantul Lazar al ÎM “Combinatul Servicii Funerare” au fost reţinuţi şi urmează să fie escortaţi la CNA.
Aceştia sunt bănuiţi că ar fi pretins de la oamenii, care urmau să-şi înmormânteze rudele, bani suplimentari taxei de stat. De asemenea, sunt cercetaţi penal pentru pretindere de mită în cazul rezervărilor locurilor de veci. De asemenea, funcţionarii cereau sume enorme în afara taxelor de stat.

Logo_MAN_CEBAN