Ion Ceban, între primar și tată: Înțeleg perfect grijile fiecărui părinte în parte și sunt alături de toate cadrele didactice din sistemul educațional

ion_ceban_deni_znanii

Copiii nu pot să mai stea acasă. Aceștia trebuie să meargă la școală și grădiniță. Aceasta este părerea primarului general Ion Ceban, care spune că și-a dus astăzi pe cei mici la școală. În calitate de părinte, Ceban afirmă că este îngrijorat de sănătatea copiilor și felul cum va începe, dar și decurge anul școlar propriu-zis.

„Sunt și eu părinte. Să pășim cu dreptul împreună! Dragi copii, părinți și cadre didactice, vă felicit cu revenirea în instituțiile educaționale din municipiul Chișinău. În acest an, 1 Septembrie este o bucurie, dar și o încercare pentru toți noi. Înțeleg perfect grijile fiecărui părinte în parte, dar mizez pe aportul, susținerea și înțelegerea fiecăruia, anume acum, pentru a putea depăși împreună problemele.În calitate de primar, sunt alături de toate cadrele didactice din sistemul educațional.
În situația actuală, este o mare presiune asupra angajaților”, a subliniat edilul.

Cu toate acestea, copiii sunt gata să se implice plenar pentru a fi reluată activitatea școlilor și grădinițelor, în condiții deloc ușoare, spune Ion Ceban.

„Am mai spus, sunt și voi fi alături de dvs stimați dascăli, ori de câte ori veți avea nevoie. Mulțumesc fiecărui conducător de instituție, profesor, educator, bucătar, cadru medical, personal auxiliar, care activează în sistemul educațional. Cât de greu ar fi, copiii trebuie să continue studiile. Noi trebuie să învățăm să trăim în așa condiții și să mergem înainte.

Des suntem acuzați, criticați de felul cum sunt luate unele sau alte decizii.

Vreau să aduc claritate. Mai bine să fim criticați că unele acțiuni sunt stângace, decât să nu acționăm. Câți oameni, atâtea păreri, pe toate cele bune le luăm în calcul. Cei care analizează sunt specialiștii. Fiecare situație este și va fi examinată individual. Doresc un an cu mari succese și cu sănătate pentru toți. Felicitări, dragii mei”, a conchis acesta.

De la 1 septembrie, troleibuzele și autobuzele din capitală vor circula cu un regim special pentru copiii care merg la școală. Anunțul a fost făcut de către primarul general al capitalei Ion Ceban.

Astfel, cu titlu de pilotare, în intervalul orelor 06:50 – 09:00, fiecare al patrulea troleibuz de pe rutele nr. 8, 10, 22, 24 şi 25 va fi destinat exclusiv pentru transportarea copiilor şi a unui însoţitor (după caz) spre școli şi grădinițe.

În cazul autobuzelor, conform unui orar prestabilit, modificări se vor efectua pentru rutele 5, 19, 23 şi 26.

Logo_MAN_CEBAN