Măsurile severe luate pentru a diminua răspândirea virusului Covid-19 au fost necesare, iar în acest context, municipalitatea ar putea impune și alte restricții. Edilul capitalei, Ion Ceban a venit cu unele explicații, de ce au fost luate aceste decizii.
„Știu că suntem învinuiți că am luat decizii drastice de restricționare a transportului public, că am interzis primblări în parcuri în grupuri mai mari de trei persoane, că nu permitem la terenuri de joacă, că persoanele de vârsta a treia să nu iasă la distanțe mari de casă. Dar știți de ce am decis astfel? Deoarece, din păcate, nu suntem auziți. Iar în consecință, ce avem? Avem medici istoviți, cazuri de îmbolnăvire în creștere, inclusiv, între copii, locuri în spitale tot mai puține”, a declarat Ion Ceban.
Amintim că de astăzi au intrat în vigoare mai multe prevederi și măsuri de prevenire a răspândirii virusului pandemic. Astfel, s-au operat modificări la transportul public, piețe și aflarea persoanelor în locurile publice. De precizat că numărul celor infectați a trecut peste 11 mii la nivel național.