Ion Ceban, la maternitatea Nr.1: Cu ajutorul Guvernului SUA și UNFPA au fost reabilitate mai multe săli de naștere

ion_ceban_doctor

Nu există nimic mai frumos decât nașterea unui copil. Cel puțin asta spune primarul general Ion Ceban, care a fost prezent la ceremonia de deschidere oficială a mai multor unități de Ginecologie și Obstretricale din cadul Spitalului Nr.1 „Gheorghe Palade”, după ce au fost reabilitate cu suportul Guvernului SUA și UNFPA.

Edilul a mai adăugat că speră ca lucrurile pe care sunt realizate împreună să dea cât se poate de mult un rezultat pozitiv.

„Eu mă bucur să mă aflu, excelență, doamna reprezentant special, într-o instituție în care m-am născut eu. Deci eu întotdeauna am emoții foarte mare. Revenind aici, pentru că nu m-am născut doar eu, dar s-au născut și ambii copii ai mei tot aici, alături de mii de copii din Republica Moldova. Sunt peste 5.700 de nașteri, aproximativ 6000 de nașteri anual. Este cea mai mare maternitate din Republica Moldova, o maternitate cu tradiții, o maternitate în care poți să ai deplină încredere în specialiștii care sunt aici, iar lucrurile tehnice care mai există, ca și unele probleme, pentru că, reiterez, ele există, pot și vor fi, sunt soluționate de către administrație, de către doctori, de către personalul medical. Eu am un deosebit respect față de fiecare dintre lucrătorii de aici. Vreau să vă comunic, excelență doamnă reprezentant al unei UNFPA special. Acești oameni am fost și în prima linie de COVID și, exact ca și acum un an în urmă, doi ani în urmă, o presiune enorm de mare, atât psihologică, cât și ca responsabilitate umană, a fost pe umerii doctorilor, față de care trebuie să aveam o stimă deosebită.

Și vreau să spun că alături de ceilalți reprezentanți ai instituțiilor medicale din Chișinău și din țară, ne închinăm în fața domniilor voastre și vă mulțumim pentru că sunteți. Aveți grijă de noi și faceți ca sănătatea tuturor, de la cei mici până la cei mari, să aibă speranță. Nu există nimic în lume mai important, mai frumos. Nimic nu a fost inventat de Dumnezeu mai frumos decât nașterea unui om. Continuitatea și spațiul în care aceste lucruri se întâmplă, atmosfera în care se întâmplă. Infrastructură, partea logistică. Sunt extrem de necesare ca aceste lucruri să se întâmple cu riscuri minime. Ca toate acele necesități standarte să fie respectate. Eu mă bucur enorm de mult. Excelență, doamna reprezentant, că municipiul Chișinău, această instituție, este parte a rețelei din instituții în care se investește atât de mult de către guvernul american și colegii de la Fondul Global pentru Populație ca standardele de calitate, acele servicii care sunt oferite să crească substanțial în instituțiile gestionate fie de stat, fie de municipalități, fie de administrațiile locale. Iar medicilor vreau doar să le spun încă o dată un mare mulțumesc pentru ceea ce fac. Speaker1: Sperăm că în cei ce fac în activitatea cotidiană, lucrurile pot avea un nou standard de calitate. Noi, în această instituție medicală, vreau să cunoașteți, am investit și investim în continuare foarte mult. Eu cred că la finele acestui an, dar deja în vară, când sunt preconizate multe finalități pe partea de termoizolare a clădirilor, unele deja sunt în stare avansată de reabilitare a infrastructurii și vedem dotările cu care ne ajutați. În acest sens vor contribui substanțial ca etalonul de instituții de calitate. De exemplu, să fie nu doar pentru Chișinău, Republica Moldova, dar chiar și pentru regiune. Eu vă mulțumesc din suflet în numele tuturor părinților care a au ales sau aleg sau vor alege această maternitate pentru a da naștere copiilor lor. A dat naștere unei noi vieți și a unei noi perspective pentru noi toți și sper ca să fim cât se poate de constructivi în aceste circumstanțe. Iar când se întâmplă ceva nu tocmai bine, să fim și înțelegători. Asta nu înseamnă că trebuie să tolerăm. Eu vă mulțumesc din suflet și. Sper că toate instituțiile medicale la care contribuie guvernul american, agenția ONU, să arate bine. Se poate presta serviciul de calitate. Asta ne dorim cu toții”, a declarat Ion Ceban.

Anual, la maternitatea spitalului nr.1 se nasc aproape 6 000 de copilași, iar echipamentele donate vor asigura nașterile în siguranță atât în rândul femeilor din țara noastră, dar și pentru refugiatele din Ucraina.

Logo_MAN_CEBAN