Ion Ceban: Mai multe categorii de persoane vor primi lemn de foc, gratis din partea Primăriei Chișinău

ion_ceban_lemnele_spatiu_verzi

Primarul general Ion Ceban a lansat un program social înainte de perioada rece a anului. Astfel, mai multe categorii de persoane vor primi lemn de foc, gratis.

„Am spus anterior că nimic nu se va pierde din lucrările de curățare a arborilor sau reparațiilor străzilor și trotuarelor. Am semnat o dispoziție prin care am inițiat un program social la nivel de municipalitate, cu ajutorul căruia persoanele și familiile social-defavorizate din Chișinău și suburbii vor primi ajutoare sub forme de lemne de foc din partea primăriei”, a precizat edilul.

Lemnul va fi acordat din stocurile întreprinderii municipale de gospodărire a spațiilor verzi, acumulat în rezultatul desfășurării lucrărilor silvotehnice de pe străzile din oraș.

„Astfel, de ajutoare vor beneficia: persoane în etate; persoane cu dizabilități; șomeri înregistrați la agenția teritorială pentru ocuparea forței de muncă; familiile cu trei și mai mulți copii; familii monoparentale; familii cu tutelă asupra copiilor rămași fără ocrotire părintească cu vârsta de până la 18 ani; persoane/familii cu venituri mici.

Pentru a beneficia de ajutor, cetățenii trebuie să se adreseze la direcțiile teritoriale asistență socială și la primăriile orașelor, satelor (comunelor), cu o cerere în acest sens.

„Țin să menționez că autoritățile municipale vor asigura transportarea lemnelor de foc la domiciliul beneficiarilor, atât în raza orașului Chișinău, cât și în suburbii”, a conchis edilul.

Logo_MAN_CEBAN