Ion Ceban: Multe companii de construcții participă astăzi benevol în cadrul proiectelor pe care le demarăm în Chișinău

ion_ceban_stroika

În pofida relațiilor tensionate, pe alocuri, între Primăria Chișinău și companiile de construcții, astăzi, multe proiecte în capitală se desfășoară cu susținerea dezvoltatorilor imobiliari.

Despre acest lucru a anunțat în cadrul emisiunii ,,Acces Direct”, de la postul de televiziune NTV, primarul general, Ion Ceban, referindu-se la problema deteriorării drumurilor de către camioanele care intră pe șantierele de construcții.

El a menționat că aspectul ce ține de obligativitatea reparației drumului din jurul șantierului de construcții, ar trebui de inclus în actele permisive, încă de la eliberarea acestora. Doar că deocamdată nu se întâmplă în felul următor.

,,Astăzi,unii agenții economici, benevol, din sursele proprii repară drumul care a fost distrus de camioane în timpul construcțiilor blocurilor locative. De exemplu, companiile de construcții au reabilitat scuarul ,,Bucuriei”, sau fac alei pietonale în parcuri, astfel, contribuind la amenajarea orașului. Noi nu obligăm pe nimeni în acest sens, doar vrem ca fiecare să fie responsabil de acțiunile proprii. Cred că o asemenea abordare ar trebui să fie în toate domeniile”, a menționat Ion Ceban.

Totodată, edilul capitalei a ținut să remarce că el nu a favorizat niciodată vreo companie de construcții și nu o va face în continuare.

,,Îmi doresc ca lucrările de construcții în capitală să se desfășoare în limita legii și noi muncim pentru a face ordine în acest domeniu”, a spus primarul general.

Ion Ceban a specificat că de la venirea lui în funcția de primar general al municipiului Chișinău, nu a fost emis nici un act permisiv care ar încălca normele legale de construcție.

Amintim că anterior, șeful capitalei a anunțat că cererile pentru eliberarea actelor permisive pentru construcții, în prezent pot fi depuse online, pentru a minimiza implicarea factorului uman, care favorizează actele de corupție.

Logo_MAN_CEBAN