Ion Ceban: Un terenului de sport multifuncțional, inaugurat la „Mihail Kogălniceanu”. Cu ce investiții a venit Primăria

ion_ceban_stadion

Liceului Teoretic „Mihail Kogălniceanu” din capitală este de astăzi mai modern. Primăria Chișinău a inaugurat un terenului de sport multifuncțional.

Potrivit primarului general, realizarea proiectului a fost posibilă grație susținerii financiare din partea municipalității și din economiile instituției de învățământ.

Potrivit primarului general Ion Ceban, odată cu inaugurarea noului spațiu pentru practicarea sportului, elevii liceului vor avea mai multe posibilități de a se dezvolta, atât la orele de educație fizică, cât și în cadrul secțiilor sportive, să obțină performanțe în acest domeniu, pentru că mișcarea este primordială atât pentru sănătatea corpului, cât și cea a minții”, precizat Ceban.

în ultimii ani, municipalitatea investește tot mai mult pentru dezvoltarea sportului în capitală, iar inaugurarea noului teren multifuncțional este parte a unui Program municipal amplu privind amenajarea terenurilor sportive în instituțiile de învățământ preuniversitar.

Realizarea proiectului privind edificarea noului teren de sport multifuncțional a fost posibilă grație dorinței elevilor în acest sens, dar și susținerii din partea administrației publice locale Chișinău, care a răspuns solicitării de a cofinanța construcția obiectivului.

Costurile pentru amenajarea terenului de sport multifuncțional al liceului „M. Kogălniceanu” constituie cca 1,3 milioane de lei, dintre care 500 000 lei au fost distribuiți din sursele bugetului municipal Chișinău.

În cadrul Liceului Teoretic „Mihail Kogălniceanu” din Chișinău își fac studiile 1146 de elevi.

Logo_MAN_CEBAN