Ion Ceban: Unii agenți economici sunt debranșați de la serviciile de apă și canalizare. Apă Canal face controale

ion_ceban_apa

Unii agenți economici sunt debranșați de la serviciile de apă și canalizare, alții urmează. Cel puțin asta spune primarul general Ion Ceban, potrivit căruia, S.A.„Apă-Canal Chişinău” continuă controalele inopinate la agenții economici și se depistează continuu persoane care deversează ape cu concentraţii majorate de poluanţi.

„Prin urmare, vor fi intensificate verificările în teren ale agenților economici, dar și persoanelor fizice chiar și în zilele de odihnă pentru a depista aceste nereguli. Astfel, doar pe parcursul a două nopți, au fost inspectați 10 agenți economici care desfășoară diverse activități de producere. Ca urmare a controalelor inopinate au fost prelevate probe de apă, iar unii agenți economici vor primi prescripții, prin care sunt avertizaţi despre necesitatea stringentă de a nu deversa în sistemul public de canalizare ape uzate cu concentraţii majorate de poluanți. Iar un agent economic, care nu s-a conformat și după prelevarea repetată a probelor și s-a demonstrat că apele uzate deversate au concentrații depășite, va primi aviz de deconectare de la serviciile de alimentare cu apă și canalizare”, a declarat acesta.

Edilul spune că specialiștii zilnic inspectează instalațiile interne de apă și canalizare și totodată, instalațiile de pre-epurare proprie, fântânile arteziene la întreprinderi industriale, cu întocmirea ulterioara a actului tehnic și a schemei rețelelor de apă și de canalizare, precum și stabilirea punctelor de control a apelor uzate.

Ceban a punctat că vreificările vor fi intensificate la agenții economici din domeniul vinicol, prelucrării lactatelor, peștelui, cărnii, produselor alcoolice etc.

„În cazul în care vor fi depistați agenți economici care deversează ape cu concentraţii majorate de poluanţi, aceştia riscă să fie sistați”, a conchis Ceban.

Logo_MAN_CEBAN