Lucrările de reparaţie pe strada Albişoara sunt în toi. Primarul general, Ion Ceban a inspectat şantierul

ion_ceban_reparatie_albisoara

Lucrările de reparaţie pe strada Albişoara sunt în toi. Actualmente se lucrează în perimetrul str. Iu. Gagarin – Ismail, pe o porţiune de 900 de metri liniari. Primarul general, Ion Ceban, şi-a început dimineaţa cu inspectarea şantierului.

,,Până în prezent, au fost demontate peste 1300 de metri liniari de bordură, pe ambele sensuri, iar din direcţia rondului de la intersecţia str. Iu. Gagarin cu D. Cantemir, a început montarea bordurilor noi și frezarea asfaltului uzat de pe carosabil. Concomitent, Î. M. ,,Lumteh” execută lucrări de schimbare a corpurilor de iluminat și vor fi instalate becuri led”, a spus şeful capitalei.

Edilul a menţionat că în preajma podurilor şi la intersecţii vor fi montaţi suplimentar stâlpi pentru iluminatul stradal. În prezent pe str. Albişoara sunt executate şi lucrări de modernizare a sistemului pluvial. Sunt schimbate unele guri de captare şi instalate mai multe receptoare pentru colectarea mai rapidă a apelor. Pe toată strada vor fi suplimentar instalate 160 de grilaje, altele vor fi descoperite, deoarece anterior se aflau sub asfaltul vechi.

,,Pe str. Albişoara se va lucra pe etape, pe 5 tronsoane. Pe fiecare porțiune este preconizat a se efectua lucrările în jur de 10-14 zile. Cer scuze de la participanţii în trafic pentru incomodităţile create, dar nu putem realiza lucrări ample de reparaţie a unei străzi, fără a sista total circulaţia”, a conchis primarul general.

Logo_MAN_CEBAN