Mesajul lui Ion Ceban, în urma morții lui Alexei Revenco: Este trist să pierdem oamenii valoroși ai țării

ion_ceban_revenco

Primarul general Ion Ceban a venit cu un mesaj de condoleanță în urma morții „vocei de aur a poporului”. Este vorba de marele Om de radio, Alexei Revenco, care s-a stins din viață.

„Alexei Revenco, cu vocea lui unică și inconfundabilă, cunoscută de la mic la mare în toată țara, a scris istorie pentru multe generații. Poveștele citite de el la Radioul Național, știrile aduse în casele oamenilor, multiplele emisiuni și filme sonorizate vor rămâne vii în arhiva țării, dar și în amintirea celor care l-au cunoscut. Este trist să pierdem oamenii valoroși ai țării. Condoleanțe și putere familiei”, a transmis acesta printr-o postare pe pagina sa de Facebook.

De precizat că Alexei Revenco a fost distins cu Ordinul ,,Gloria Muncii” şi cu titlul onorific „Maestru în artă”.

pentru_md