Aproximativ 2500 de persoane sunt monitorizate zilnic de angajați ai Direcției Generale de Asistență Socială și Sănătate. În același timp, în ultimele zile au fost făcute 5000 de vizite la domiciliu. Despre aceasta a anunțat primarul general Ion Ceban într-o postare pe pagina sa pe Facebook.
„Peste 15 mii de persoane vârstnice au fost contactate pentru a li se spune să rămână la domiciliu și să apeleze după ajutor la linia verde a asistenței sociale: 0800 000 80 și 0800 000 90.
Pe parcursul săptămânii precedente, au fost transmise către beneficiari 318 pachete cu produse alimentare donate de agenții economici, iar alte 1229 de pachete cu produse au fost distribuite către beneficiarii serviciului cantina socială (care sunt distribuite acum la domiciliul persoanelor). Acțiunea a fost asigurată de voluntarii Mișcării Civice „Orașul fără maxitaxi””, se arat în postarea sa.
Totodată, reprezentanții Platformei municipale de voluntariat au recepționat de la persoanele vârstnice, cele cu dizabilități și cu necesități speciale, 256 de apeluri telefonice, dintre care 126 cazuri au fost soluționate imediat. Astfel, pentru 100 de persoane s-a asigurat procurarea de alimente de la magazin, pentru alte 26 cazuri, au fost ridicate rețete sau certificate de la medic, precum și achiziționate medicamente.
Edilul capitalei le-a adus mulțumiri tuturor celor care se dedică, se implică și contribuie cu suport pentru a depăși împreună perioada de criză.