Minut de reculegere la ședința Primăriei Chișinău în numele lui Iurie Harmelin. Primarul Ion Ceban împreună cu membrii prezenți au vorbit despre măiestria lui Harmelin, dar și despre munca în Consiliul Municipal Chișinău.
„Aducând omagiu colegului nostru, consilierul, omul talentat, Maestrul Iurie Harmelin. Este o pierdere incomensurabilă pentru arta teatrală. Fiind consilier municipal a dat dovadă de profesionism și dedicație în munca SA. La ultima ședință a CMC, în care a participat, au fost votate decizii importante pentru Capitală, printre care și decizia de a fi realizat Planul Urbanistic General al municipiului. Iubea viața, iubea munca, iubea frumosul! Sincere condoleanțe familiei și celor apropiați”, a declarat Ion Ceban.
Iurie HARMELIN a fost maestru în artă, profesor emerit al Republicii Moldova, cavaler al Ordinului Gloria Muncii, Cavaler al Ordinului Republicii, cetățean de onoare al municipiului Chișinău. Acesta a fost fondatorul, conducătorul artistic şi regizorul principal al Teatrului Dramatic de Stat pentru Tineret „S Ulitî Roz”, a promovat și valorificat Arta teatrală, atât pe scenele din țară, cât și la diverse foruri teatrale internaționale.