Resursele financiare vor fi repartizate Direcției asistență socială și sănătate, dar și tuturor instituțiilor medico-sanitare municipale, antrenate în lupta cu virusul de tip nou, în baza listelor de necesități prezentate de fiecare instituție în parte.
Actualmente, municipalitatea identifică spații unde ar putea fi cazați medicii care vor activa la Centrul COVID de la CIE „Moldexpo”, pentru ca aceștia să nu meargă acasă, unde ar putea să-și contamineze familia, a menționat primarul general, Ion Ceban.
Precizăm că de la declanșarea stării de urgență, pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19, dar și pentru tratamentul bolnavilor cu Coronavirus, municipalitatea a redirecționat tuturor instituțiilor municipale – 9 milioane de lei.
În această perioadă, instituțiilor medicale municipale le-au fost oferite mai multe ajutoare materiale, donate de agenți economici, cum ar fi: dezinfectanți, măști, mănuși, seturi de lenjerie pe paturi, servicii gratuite de telefonie și alte consumabile.
Totodată, primăria Chișinău a oferit transport gratuit pentru medicii care activează în spitalele municipale, iar cadrele medicale din unele instituții au primit hrană sau cazare.
„Zilnic suntem preocupați de gestionarea situației de criză. Identificăm soluții pentru a ajuta medicii care sunt cei mai solicitați în această perioadă, dar și cetățenii care nu trebuie să fie expuși riscului de i fecrare cu COVID-18”, a conchis Ion Ceban.