Primăria Chișinău va cumpără alte 43 de troleibuze, inclusiv vehicule articulate. Skoda. Ion Ceban: Vehiculele cu rulaj sunt moderne și vor suplimenta mai multe rute municipale

ion_ceban_trolleibuse

Primarul Capitalei, Ion Ceban, anunță că municipalitatea va achiziționa un lot de 43 troleibuze cu rulaj din orașul Riga, Letonia.

„Este vorba despre un lot de 43 troleibuze cu parcurs, model Skoda 24 Tr și Grand Solaris Trollino 18 scoase la licitație de către Întreprinderea de transport public „Rigas Satiksme” din or. Riga. Proiectul de decizie în acest sens a fost înaintat spre examinare Consiliului Municipal Chișinău, în scopul procurării noilor unități de transport electric, care vor suplini rutele municipale. Prețul total pentru această achiziție este de 728 200 euro”, a declarat Ion Ceban.

Edilul Capitalei a descris și performanțele tehnice ale troleibuzelor:

Caroseria cu podea coborâtă pe toată lungimea salonului, cu rampă rabatabilă, pentru facilitarea accesului persoanelor cu dizabilități;

Suspensia cu burduf pneumatic, amortizoare hidraulice şi limitatoare cu sistem de control al gărzii la sol, prevăzut cu sistem de micșorare a gărzii la sol pe partea dreaptă, în staţionare, pentru facilitarea urcării călătorilor;

Instalaţia de climatizare şi încălzire proprie. Troleibuzele sunt dotate pentru confortul călătorilor cu instalaţie de climatizare şi sistem de încălzire separat în salon;

Troleibuzele au uşile acţionate independent, având comandă de deschidere şi închidere pentru fiecare uşă de la postul de conducere, cât și posibilitatea de eliberare și blocare a comenzii de deschidere a uşii de către călători, de la postul de conducere. În caz de urgenţă, după oprirea vehiculului uşile pot fi deschise, atât din interior cât şi din exterior, chiar şi în absența alimentării cu energie electrică;

Podeaua din materiale hidrofuge şi ignifuge pe care poate fi lipit etanș un covor izolant, rezistent la uzură, neted, antiderapant;

Sistem de informare călători în partea frontală, indicatoare care afișează numărul liniei şi destinaţia. Indicatoarele de traseu sunt vizibile pe timp de noapte. În interiorul troleibuzului există montat un display care afişează numele staţiei următoare. Există staţie de amplificare pentru a anunţa prin voce (sinteză vocală) numele staţiei următoare;

Sistem de frânare servoasistat cu dublu circuit şi este prevăzut cu sistem ABS (asistenţă la frânare împotriva blocării roţilor) şi ASR (asistenţă la demaraj împotriva patinării roţilor);

Troleibuzele permit recuperarea energiei electrice pentru regimul de frânare, care poate fi utilizată de către consumatori auxiliari ai troleibuzului sau de alte troleibuze aflate în circulaţie pe sectorul respectiv;

Amintim că, pe străzile capitalei circulă deja 25 troleibuze de model Skoda 24 Tr și Grand Solaris Trollino 18, achiziționate de către Primăria municipiului Chișinău, în anul 2020.

Logo_MAN_CEBAN