Primarul general Ion Ceban, la discuții cu președintele Igor Dodon: Despre ce au discutat aceștia

ion_ceban_cu_presedinte

Primarul general Ion Ceban a avut o întrevedere cu președintele țării Igor Dodon, unde au discutat despre mersul lucrurilor în capitală. Primarul a prezentat care proiecte sunt în derulare și care urmează să fie inițiate.

„Un obiectiv important, care urmează să-l realizăm, este reparația străzii Albișoara. Pentru reabilitarea străzii, la insistența președintelui, în urma multiplelor discuții pe care le-am avut, Guvernul a oferit municipalității 100 de mil. de lei. Ne propunem și amenajarea trotuarelor de pe străzile M. Bănulescu-Bodoni și Pușkin”, a spus primarul.

La fel, din banii municipali, pe Str. Albișoara, vor fi amenajate trotuarele și va fi instalat iluminatul, devenind o stradă modernă.

„Am vorbit și despre faptul că, între timp din resursele financiare municipale, are loc schimbarea rețelelor de apeduct între străzile, P. Rareș – M. Viteazul, iar albia râului Bâc este curățată în proporție de 70%. Astfel, ca să privim în ansamblu atunci când ne propunem realizarea unui obiectiv cum este reparația străzii Albișoara”, a mai punctat edilul.

Edilul mai precizează că alte subiecte abordate au fost renovarea parcurilor, reparația străzilor 31 August și I. Creangă, dar și proiectele de infrastructură.

Primarul a punctat că municipalitatea are susținerea deplină și, astfel, lucrurile pot fi schimbate.

Logo_MAN_CEBAN