Nereguli și probleme cu multe semne de întrebare. Asta a găsit primarul general, Ion Ceban, în localitatea Dobrogea din mun. Chișinău, în timpul unei vizite.
Ceban spune că de ani de zile tot au venit noi
conduceri și au plecat, iar multe dintre problemele locuitorilor au
rămas nesoluționate.
„La Dobrogea, în zona nouă a satului, de 6 ani mai multe familii stau la lumina lumânării.
Astfel,
am mers azi, personal, în teritoriu după ce în luna decembrie am avut o
înțelegere cu directorul Companiei Premier Energy, pentru a soluționa
această problemă, pentru ce și îi mulțumesc. Doar că, proiectul este
tergiversat din motiv că unii își fac lucrul neprofesionist.
Am
solicitat primarului de Sîngera să pună persoana responsabilă să
muncească. Locuitorii trebuie să dispună de condiții bune și nu trebuie
să sufere din cauza unor oameni incompetenți, mai ales în cazul în care
deja lucrurile s-au mișcat din loc.
La fel, drumul între localitatea Dobrogea și Sîngera, cu o lungime de
4.5 km, construit în vara anului 2019, trebuie finisat. Pentru a termina
lucrările, partea carosabilă trebuie dusă la bun sfârșit. I-am spus
primarului să ia sub control, pentru că Primăria Chișinău a alocat bani
în acest sens”, spune edilul capitalei într-o postare pe pagina sa de
Facebook.
O altă problemă depistată de Ion Ceban este lipsa
unei rețele de gaz în Sîngera, în zona numită Toc. 300 de case sunt
construite, iar în jur de 150 de familii locuiesc și fac focul în sobe.
„În acest sens, am discutat la fața locului cu responsabilii Moldova Gaz
și am fost asigurat că în acest an, locuitorii vor avea rețea de
alimentare cu gaz, doar că primăria locală să se implice și să nu
aștepte să fie avertizați să-și facă munca.
Am fost și la
grădinița din Sîngera, care se construiește din anul 2013. Contractul
este de 28 de milioane de lei, iar până acum au fost cheltuiți în jur de
16 milioane, iar lucrările realizate pe jumătate, pe bani din bugetul
Primăriei Chișinău.
I-am spus primarului de Sîngera să vină cu
proiectele prioritare argumentate, pentru a primi bani din bugetul
primăriei și să fie soluționate problemele oamenilor”, a mai adăugat
Ceban.
Edilul capitalei a ținut să aducă aminte că anul acesta
pentru prima dată, pentru suburbiile municipiului Chișinău au fost
alocate din buget o suma record pentru inițiative locale.
Să muncească toți în folosul comunității și nu a intereselor proprii.
„Personal
voi merge în teritoriu, pentru a mă convinge că banii care vor fi
alocați de Primăria Chișinău nu vor trece pe alături de proiectele
propuse, în buzunarele cuiva.
Acum mă întreb: ce au făcut toți
acei domni care veneau în funcții și spuneau la microfoane zi de zi că
la noi e bine în municipiul Chișinău, iar azi, tot ei critică lucrurile
nerealizate anterior”, punctat Ion Ceban.