Ședințele Consiliului Municipal Chișinău vor fi transmise live. Despre aceasta a anunțat primarul general Ion Ceban, care a insistat de nenumărate ori ca ședințe CMC să fie transmise live de către primărie.
„Acestea vor fi difuzate pe pagina de Facebook a Primăriei municipiului Chişinău, dar şi site-ul oficial al primăriei. La fel, vom face tot posibilul din punct de vedere tehnic, pentru a avea posibilitatea de a transmite live toate ședințe comisiilor de specialitate”, a punctat acesta.
Ceban afirmă scopul este ca cetățenii să aibă posibilitatea de a urmări acţiunile fiecărui consilier municipal şi deciziile ce sunt luate în CMC sau la comisii.
„Transparența stă la baza tuturor acțiunilor”, a mai adăugat Ceban.