18 persoane/familii din capitală, aflate în dificultate, vor beneficia din partea Primăriei de un suport monetar în sumă de 6000 lei, în baza evaluării necesităților efectuate de către subdiviziunile municipale de asistență socială.
Potrivit primarului Ion Ceban, decizia a fost aprobată în cadrul ședinței Comisiei pentru protecția persoanelor aflate în situație de dificultate.
„Suportul monetar – este o sumă bănească nerambursabilă și neimpozabilă care se acordă familiei/persoanei aflate în situație de dificultate printr-o plată unică și/sau lunară pentru o perioadă determinată, dar nu mai mare de 6 luni pentru facilitarea realizării acțiunilor stabilite în planul individualizat de asistență, confirmată prin rezultatele evaluării necesităților”, a declarat Ceban.
Pe parcursul anului 2021 au avut loc 8 şedinţe ale Comisiei, unde s-a decis susţinerea a 506 persoane/familii, în vederea prevenirii/diminuării/depăşirii situaţiei de dificultate, precum şi prevenirea excluziunii sociale a acestora.