Vizita lui Ion Ceban la Geneva: Demersul expediat către oficiul Băncii Mondiale discutat la rang înalt

ion_ceban_geneva

Dezvoltarea Chișinăului, pe ordinea de zi în discuții cu oficiali din exterior. Astăzi la Geneva, primarul general Ion Ceban avut o întrevedere cu coordonatorul de proiect Global Smart City Partnership Program Urban, Disaster Risk Management, Resilience & Land, Andrei Iatsenia, reprezentanții Băncii Mondiale și ambasadorul RM la Geneva Tatiana Molcean.

Aceștia au discutat despre demersul expediat către oficiul Băncii Mondiale din RM urmare a mai multor ședințe avute între primăria Chișinău și Banca Mondială.

„În cadrul demersului au fost enumerate solicitările de asistență tehnică cu privire la dezvoltare transportului urban din Chișinău. În baza demersului și informației transmise, consultanții Băncii Mondiale au aplicat la Programul “Global Smart City Partnership”, iar pe 24 iulie, aplicația a fost acceptată”, a declarat Ion Ceban.

În cadrul acestui program, experții Băncii Mondiale și reprezentanți din cadrul mai multor companii din Elveția urmează să acorde asistență tehnică municipalității în domeniul transportului și infrastructurii.

De asemenea, Ceban a discutat despre alte proiecte de infrastructură, despre acele acțiuni deja realizate de către primăria Chișinău inclusiv cele cu privire la aplicarea la mai multe proiecte internaționale de dezvoltare a municipalității pe toate domeniile de infrastructură.

Logo_MAN_CEBAN