Copiii din 14 licee din capitală vor învăța în clădiri calde, renovate și eficiente din punct de vedere energetic.
Primarul general, Ion Ceban, a semnat astăzi două contracte de anvergură în cadrul Proiectului „Eficiența Energetică și izolarea termică a instituțiilor publice din municipiul Chișinău”, care sunt de o importanță primordială pentru instituțiile de învățământ din capitală.
„Sunt foarte bucuros că am ajuns să avansăm până la această etapă. Instituțiile de învățământ beneficiare ale lotuluror doi și trei din cadrul proiectului sunt:
- Liceul Teoretic cu profil sportiv „Gloria”, „George Meniuc”, „Petru Rareș”, Gimnaziul-internat nr. 3, „Nicolai Gogol”, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, „Nicolae Sulac”, „Vasile Alecsandri”, Liceul Teoretic cu profil de arte „Elena Alistar”, „B.P.Haşdeu”, „V. Lupu”, „Principesa Natalia Dadiani” blocul 1 și 2, și Liceul Teoretic “Vasile Vasilache”
La licitația pentru contractele menționate au participat companii din mai multe țări, iar învingătoare s-au dovedit a fi ofertele participanților autohtoni. Lucrările de intervenție din partea antreprenorilor se vor desfășura pe parcursul a 12 luni și constau în măsuri de izolare exterioară a clădirilor (pereți, acoperiș, subsol); înlocuirea tâmplăriei; instalarea sistemelor de ventilație cu recuperarea căldurii; înlocuirea sistemelor termice; instalarea rețelei de iluminat interior pe bază de LED-uri; sisteme de contorizare inteligentă, restabilirea rețelelor inginerești. Astfel, vor fi aplicate tehnologii de ultimă generație în materie de energie verde care vor diminua esențial emisiile nocive pe fiecare din instituții”, a declarat Ceban.
Potrivit lui Ceban, desfășurarea lucrărilor de reabilitare nu va afecta programul de lucru și activitatea instituțiilor beneficiare. Totodată, la etapa de pregătire se află licitația pentru reabilitarea energetică la trei spitale: IMSP ”V. Ignatenco”, IMSP SCM ”Sfânta Treime” și IMSP SCM nr.1.
Amintim că activități similare sunt desfășurate în cadrul contractului semnat în octombrie 2020.
Contractul prevede implementarea măsurilor de eficiență energetică la 6 grădinițe din municipiu (nr. 127, 225, 112, 34, 146 și 167).
Valoarea totală a proiectului este de 25 milioane de EURO şi este implementat de Primăria municipiului Chișinău.