În zona centru al capitalei se introduce moratoriu la eliberarea actelor permisive pentru construcții. Cu acest anunț a venit primarul general Ion Ceban într-un live pe pagina sa de Facebook.
Edilul spune că la moment s-a început lucru la Planul Urbanistic Zonal, fapt care a general acest „STOP”.
„De câteva săptămâni a început lucru. Am transmis și o scrisoare prin care am cerut să fie revizuite toate deciziile Consiliului Național al Monumentelor de către Ministrul Culturii. Marea majoritate sunt dubioase.
Vreau să anunț că până pe 1 aprilie 2022 introducem moratoriu pe eliberarea actelor permisive pentru contracție în zona centrală a Chișinăului. De ce? Pentru că suntem în elaborarea PUZ-ului în această zonă, dar și pentru că nu sunt oameni de bună credință și intervin în zona centrală așa cum le place lor.
De asemenea, ne vom adresa cu amendamente la Parlament, începând cu suprataxarea pentru construcțiile existente și sunt lăsate ani de zile, dar și alte norme care vin în susținerea autorităților locale, ca să poată interveni în acest domeniu. Totodată, vom organiza la sfârșitul lunii septembrie ca să fie o întrevedere foarte largă cu experții din domeniu, cu companiile din domeniul construcției, deputați, consilieri municipali, etc”, a declarat primarul.
În același Live pe pagina sa de Facebook, Ceban a prins o companie de construcție, care construiește un bloc cu mai multe etaje decât era conform actelor eliberate im 2019.
„Suntem la intersecția Dosoftei/Lazo, avem un gard de protecție aici. Astăzi, mergând dimineață în mașină, am auzit că o companie vinde apartamente în această zonă. Am intrat la Primărie să văd ce acte permisive are această companie. Deci, aici avem un monument de arhitectură. Ce a emis Primăria Chișinău în mandatul pe care îl dețin eu, este autorizația de restabilire a fațadei monumentului de arhitectură. Am intrat pe șantier și șeful adjunct al acestui șantier nu știe ce se construiește aici, in spatele monumentului istoric. A venit directorul financiar, care tot nu știe exact ce se construiește aici. Am văzut de fapt că se pregătește construcția unui bloc. Managerul financiar nu știe ce fel de bloc se va construi aici.
Dacă dirigintele de șantier nu cunoaște ce se construiește în această zonă, pe mine mă pune în gardă. Unii colegi de-ai noștri au telefonat și au auzit că se poate construi un bloc cu 13 etaje și se vând deja apartamente la etajul 10.Ceban spune că era deja o autorizație pentru un bloc de 6 etaje, emisă până a fi el în funcția de primar. „Actele permisive sunt stopate aici la Dosoftei/Lazo până la clarificarea situației. Dacă ceea ce se construiește depășește ceea ce s-a stabilit inițial este încălcat, va fi retrase în totalitate, iar toate documentele vor fi transmise la Procuratura Generală”, a conchis edilul.