Ceban: 94% din profesori și personalul auxiliar din școlile din capitală au fost vaccinate cu prima doză. Sunt mândru de Chișinău

ion_ceban_vaccinare

Veste bună din partea primarului general Ion Ceban. 94% din profesori și personalul auxiliar din școlile din capitală au fost vaccinate cu prima doză. Potrivit primarului general, în curând la această cifră se va ajunge și cu a doua doză.

„Astăzi, cu implicarea medicilor, specialiștilor, angajaților direcției și toți profesorii care s-au solidarizat, anunțăm că avem vaccinați cu prima doza 94% din profesorii și personalul auxiliar din școli, iar curând vom avea același procent vaccinat și cu ambele doze.

Astfel, vom asigura în siguranță procesului educațional cu prezența fizică. La nivel municipal, am depus eforturi enorme pentru a atinge această rată de vaccinare. Le mulțumesc profesorilor care au dat dovadă de solidaritate și responsabilitate. Le mulțumesc personalului medical implicat în procesul de vaccinare – este un efort uriaș și dedicație exemplară”, a declarat primarul.

Ceban afirmă că medicii au nevoie de apreciere și recunoștință – atât din partea autorităților, cât și a întregii societăți.

„Spun asta, deoarece au cam dispărut aplauzele pentru ei, or unii au uitat sacrificiul lor. Acest rezultat este datorită faptului că grupuri de medici au discutat cu fiecare angajat din școli și au informat despre importanța vaccinării. Astfel de rezultat, este unul foarte bun îmbucurător/

O dată în plus, vreau să spun că sunt mândru de Chișinău, de pedagogi. Sunteți un exemplu pentru toată țara”, a punctat edilul.

De precizat că Primăria Chișinău pentru fiecare școală va repartiza câte 100 de doze de teste pentru Covid-19, pentru ca să poată fi testați în caz de necesitate și situații suspecte, fiecare angajat.

Logo_MAN_CEBAN