Irina Gutnic, vicepriamarul municipiului Chișinău, a prezentat la Forumul Social Urban Chișinău soluții pentru un „Oraș eficient energetic”. Aceasta a abordat subiectul creșterii cererii de energie, în contextul urbanizării accelerat și a crizei energetice. Gutnic a subliniat necesitatea ca orașele să devină mai eficiente din punct de vedere energetic, deoarece aceasta ar reduce vulnerabilitatea populației.
În prezent, dezvoltarea durabilă este o prioritate în agenda Primăriei municipiului Chișinău, deoarece obiectivele economice, sociale și de mediu sunt interconectate complex. Îmbunătățirea calității și eficientizarea serviciilor acordate cetățenilor prin promovarea consumului rațional de energie și asigurarea implementării unor măsuri sustenabile este un aspect al acestei dezvoltări. Gutnic a menționat că potențialul de eficiență energetică în Moldova este foarte mare, inclusiv prin utilizarea biomasei, energiei eoliene, solare, hidroenergiei și biogazului, precum și prin cogenerare.
Potențialul de eficiență energetică la nivel municipal se referă în principal la încălzirea clădirilor care nu sunt izolate, încălzirea apei menajere, iluminatul și sistemele de ventilare. Majoritatea acestor sisteme sunt vechi, ineficiente și proiectate și întreținute la un nivel slab. Gutnic a menționat că implementarea măsurilor de eficiență energetică poate duce la reduceri semnificative ale cheltuielilor. Experții estimează că în Moldova, consumul de energie termică poate fi redus cu cel puțin 40%, iar consumul de electricitate poate fi redus cu 10% în clădirile rezidențiale și publice.
Îmbunătățirea iluminatului stradal prin instalarea de noi dispozitive de iluminare și a sistemelor de control reprezintă un exemplu bun pentru reducerea facturilor municipale. Cheltuielile pentru iluminatul stradal pot reprezenta între 10% și 38% din totalul cheltuielilor unui oraș tipic din orice țară. Gutnic a menționat că se pot aplica și alte opțiuni pentru eficientizarea consumului de apă, precum instalarea motoarelor de înaltă eficiență și/sau convertizoarelor de frecvență, redimensionarea sau modernizarea sistemelor de pompare, sau adoptarea schemelor alternative de pompare și instalarea dispozitivelor de control automatizat.
„Utilizarea Surselor de Energie Regenerabile necesită finanţare, un cadru de reglementare, o infrastructură adecvată (şi anume, reţea de distribuţie (electricitate), infrastructură de producere, transportare şi depozitare (biomasă), tarife energetice şi experţi competenţi (auditori, ingineri, companii de servicii energetice, etc.). În acest context, administraţiile locale joacă cel mai important rol în dezvoltarea şi implementarea proiectelor de EE şi utilizare a SER, în conformitate cu cadrul legislativ existent.
Ținând cont de faptul că proiectele de EE şi utilizare a SER necesită investiţii, indiferent dacă fondurile provin de la bugetul de stat, bugetul local, granturi sau investiţii private, Primăria municipiului Chișinău a elaborat propriul Program şi Plan de Acţiuni pentru EE.
Implementarea SER ar fi posibilă prin diverse forme, Parteneriatele Publice Private pentru finanţarea proiectelor municipale de EE. O posibilitate pentru implicarea sectorului privat în proiectele de EE este apelarea la o companie de servicii energetice (ESCO) în calitate de partener de implementare”, a conchis Gutnic.