Ziua profesională a lucrătorului din învățământ, într-un nou format

ion-ceban_ziua_prepod

Primăria Municipiului Chișinău va organiza miercuri, 5 octombrie, la Teatrul Verde din Parcul ”Valea Morilor”, Ziua profesională a lucrătorului din învățământ.

”În acest an, municipalitatea vine cu o noutate. La evenimentul dedicat cadrelor didactice, sunt invitați să se alăture și părinții, oferindu-le oportunitatea de a fi alături de cei care îndrumă copiii în lumea cunoașterii, contribuind astfel la o colaborare mai bună dintre părinți și cadre didactice”, a anunțat primarul Capitalei, Ion Ceban.

În cadrul evenimentului va avea loc ceremonia de premiere a participanților la Concursurile municipale „Pedagogul Anului 2023” și „Diriginte, drag părinte”. Aici va fi recunoscut și celebrat efortul și angajamentul celor mai valoroși profesioniști din domeniul învățământului.

Oaspeții se vor bucura și de un concert extraordinar susținut de Orchestra Națională de Muzică Populară „Lăutarii” și alți invitați de valoare.

„Ziua profesională a lucrătorului din învățământ” vine să sublinieze încă o dată importanța cadrelor didactice, a parteneriatului dintre școală și familie, cât și a valorilor culturale și artistice care stau la baza unei societăți prospere.

Logo_MAN_CEBAN