Organul electoral local din suburbia Bubuieci a Capitalei a invalidat alegerile pentru funcția de primar în această localitate.
Anunțul a fost făcut de primarul mun. Chișinău, Ion Ceban, care acuză partidul de guvernare de fărădelegi și atacuri în raport cu primarii incomozi, ales în mod democratic de comunitate.
”Oamenii din Bubuieci și-au ales primarul, iar partidul de la guvernare face tot posibilul, ca în cazul de la Căușeni, să îi fure mandatul. Ca în cazul altor primari care nu sunt pe plac guvernării, nu li se validează mandatele și sunt înlăturați fără explicații și cu grave abateri. Asta s-a întâmplat și în cazul primarului de la Bubuieci, din partea Partidului MAN, Leonid Umaneț. Locuitorii și-au ales primarul. Organul electoral invalidează alegerile din Bubuieci doar din cauza că acolo a învins candidatul MAN în fața celui de la PAS. Grav este și faptul că hotărârea de invalidare a fost făcută în pofida faptului că sunt mai multe contestații pe rol în instanță”, a scris Ion Ceban pe rețelele sociale.
Edilul a declarat că decizia va fi contestată, iar în acest sens va fi informat Congresul Autorităților Locale din Moldova și misiunile diplomatice.