Ion Ceban: „Astăzi, oamenii s-au putut hidrata la cele zece puncte de prim ajutor. Numărul acestora va fi suplinit începând cu marți”

IMG_20240708_165545_521

În contextul Codului Galben de caniculă emis de Serviciul Hidrometeorologic de Stat pentru perioada 7-12 iulie, pe întreg teritoriul țării, Primăria Chișinău a oferit suport și astăzi locuitorilor Capitalei.

„La cele zece puncte de prim ajutor, care au fost amplasate în zonele aglomerate ale Chișinăului, oamenii au primit apă potabilă și ajutor, după necesitate”, spune Ion Ceban.

Amintim că, începând de marți, municipalitatea va suplini numărul corturilor de prim ajutor în toate sectoarele Capitalei, de la două până la cinci.

Potrivit lui Ion Ceban, în continuare, locuitorii și oaspeții Capitalei se vor putea hidrata sau cere ajutor, după caz, la următoarele puncte de prim ajutor:
 
-Sectorul Ciocana: bd. Mircea cel Bătrân, 2 (aleea), Aleea Mircea cel Bătrân, intersecție cu str. P. Zadnipru, Aleea Mircea cel Bătrân, intersecție cu str. I. Vieru, str. Prof. I. Dumeniuc, 12, și str. Vadul lui Vodă, 80, AMT Ciocana.
 
-Sectorul Botanica: Centrul de Tineret, bd. Dacia, intersecție cu bd. Cuza-Vodă, McDonald’s, bd. Dacia, 21/1, bd. Dacia,1, Grădina Zoologică, bd. Dacia, 50/7, str. N. Zelinski, 7, colț cu str. Sarmizegetusa (magazinul Nr.1) și Aeroportul Internațional Chișinău, bd. Dacia 80/3.
 
-Sectorul Buiucani: str. I. Creangă (magazinul Franzeluța), Parcul „Dendrariu”, str. Calea Ieșilor, 3, Scuarul Teatrul National de Operă și Balet „Maria Bieșu” și Piața „Delfin”.
 
-Sectorul Centru: CC „UNIC”, CC „Gemeni”, str. Armenească intersecţie cu bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, str. Hîncești intersecție cu str. V. Dokuceaev, str. Miorița, 11, și Parcul „Valea Morilor”.
 
-Sectorul Rîșcani: CC „Soiuz”, Parcul „Complexul Memorial Feciorilor Patriei – Sfânta Amintire”, str. Ceucari colţ cu str. Socoleni, (lângă Piaţă), Aleea „Grigore Vieru” și str. Tudor Vladimirescu, 1, colţ cu str. A. Doga.

De asemenea, în continuare, puncte de prim ajutor vor fi deschise și în instituțiile medicale municipale, unde oamenii se vor putea hidrata și vor putea cere ajutor, în caz de necesitate.

Logo_MAN_CEBAN