Activități interactive și practice la Centrul municipal de Educație a Adulților, un proiect exemplu al Capitalei

ion_ceban_studia

Centrul Municipal de Învățare și Educație a Adulților devine tot mai solicitat în rândul persoanelor care vor să-și dezvolte aptitudinile sau să afle lucruri noi teoretice și practice în diferite domenii.

Cele mai solicitate cursuri sunt cele de limbă engleză și italiană, bazele scrierii de proiecte, proiectarea și modelarea vestimentară, dezvoltarea competențelor digitale, fotografie, contabilitate, curs de inițierea în afaceri, arta oratorică.

Potrivit Primăriei Chișinău, în perioada iunie-decembrie 2023, aproximativ 4000 de cetățeni au completat formularul de înregistrare, iar 1843 de persoane au frecventat cursurile și activitățile de dezvoltare personală, profesională și educație civică oferite cu titlu gratuit de CMIEA cu suportul financiar al DVV International Moldova. De asemenea, 28 de formatori, experți în domeniu, au realizat 548 ședințe, în total, 1842 ore academice.

„Ofertele educaționale ale centrului municipal contribuie la dezvoltarea competențelor, formarea profesională, educație civică și culturală, educație media, creșterea gradului de conștientizare cu privire la modul de viață sănătos, promovează spiritul cetățenesc responsabil și protecția mediului. Mai mult, cursurile CMIEA sunt axate pe activități non formale, interactive și practice. Programul zilnic de activitate al CMIEA este de marți până sâmbătă. Orarul cursurilor este unul flexibil, ajustat conform posibilităților de frecventare a orelor de către beneficiari”, se arată într-un comunicat al Primăriei Chișinău.

La moment, cursurile sunt frecventate de circa 150 de persoane, de 2-3 ori pe săptămână, la cursuri precum limba română pentru alolingvi, dezvoltare a competențelor digitale pentru angajare, „Cum să diversificăm veniturile”, inițiere în afaceri, contabilitate, fotografie de reportaj, teatru social, „Utilizarea rețelelor de socializare pentru promovarea imaginii personale”.

Având un număr mare de solicitări, specialiștii oferă prioritate cetățenilor din medii social și economic vulnerabile: șomeri, persoane în căutare de un loc de muncă, persoane cu nevoi speciale, părinți cu mulți copii sau care își cresc copiii singuri, persoane cu venituri mici, sub media pe economie etc.

Logo_MAN_CEBAN