Asistenții sociali din țară, demiși pe capete la comanda partidului de la putere. Ion Ceban: PAS ascunde aceste acțiuni și distrage atenția cu proteste la Chișinău

ion_ceban_galbenajpg

O gravă problemă privind demiterile în lanț la agențiile teritoriale de asistență socială este ținută sub preșul partidului de guvernare. Tot mai multe cazuri în care lucrătorii sociali sunt dați afară sunt sesizate în raioanele țării, pretextul invocat de guvernare fiind așa-zisa reformă a sistemului.

Problema a fost sesizată și de primarul Capitalei, Ion Ceban, care condamnă asemenea acțiuni ascunse de partidul de guvernare prin probleme artificiale create la Chișinău.

„Asistenții sociali din aproape toată țara au fost demiși de guvernarea PAS, sub pretextul reformei sistemului. Nimeni despre asta nu vorbește. Tot de atunci au tăiat și suportul pentru Chișinău, pentru asistenții personali. Astăzi, sute de asistenți sociali și personali au rămas fără un loc de muncă. Dar, pentru a distrage atenția de la problemele grave, ei protestează la Chișinău și creează content pentru „presa galbenă independentă”.

Ion Ceban susține că acțiunile ilegale și arbitrare ale guvernării pot fi confirmate de sute de asistenți sociali din raioane. Edilul a declarat că problema va fi abordată la nivelul Congresului Autorităților Locale din Moldova.

„La Nisporeni, Briceni, Cahul, Hâncești și în multe alte localități, oamenii care au lucrat câte 20 de ani, pot confirma acest lucru. Sper că împreună cu colegii, pe platforma CALM să ne sesizăm, să condamnăm ilegalitățile care au loc în toate localitățile iar primarii să fie auziți, ei nu au unde se duce. Voi reveni cu detalii pe acțiunile acestor impostori antieuropeni”, se mai arată în declarația lui Ion Ceban.

Logo_MAN_CEBAN