Ceban, la 30 de ani de independență a Republicii Moldova: Am atins maturitatea necesară pentru a putea schimba lucrurile în bine

ion_ce3ban_stefan

Pentru a avea o țară dezvoltată nu poți să stai la picnic în fiecare zi, dar trebuie să muncești zilnic. Cel puțin asta putem conchide din cele spuse de edilul capitalei la depunerea de flori de la monumentul lui Ștefan Ce Mare, cu ocazia a Zilei Independenței Republicii Moldova.

Vreau ca această țară să se dezvolte. Acest lucru depinde de fiecare. Este important să conștientizăm că nu doar cerem, dar și contribuim la dezvoltare. Important este să ne mobilizăm cu toții și ceea ce ne propunem noi să fie la standarde internaționale. Țara să fie dragă în sufletul fiecărui și în inima fiecărui și să facem tot posibilul să realizăm lucruri frumoase pentru țară.

Avem mult de muncit. Sunt mândru că sunt cetățean al acestei țări și să vreau ca fiecare să spună acest lucru. O țară se dezvoltă atunci când fiecare dintre noi contribuie la acest deziderat”, punctează edilul.

Primarul spune că cetățenii au atins maturitatea necesară pentru a putea schimba lucrurile în bine, nu doar la nivel declarativ.

„Oamenii sunt bogăția acestei țări, iar cu fiecare an, Republica Moldova devine mai puternică, unită, dacă vom uni eforturile noastre. La mulți ani pentru țara care își iubește oamenii, indiferent de perioada anilor care trec”, a conchis Ceban.

Logo_MAN_CEBAN