Dezbateri publice pe programul de Start-Up-uri și migrație. Tinerii trebuie să fie aduși acasă

ion_ceban_dezbateri

Este nevoie de o resetare sectorului de afaceri, mai ales când vine vorba de implicarea tinerilor și crearea de noi start-up-uri. Acest lucru ar face ca fenomenul migrării să se diminueze, iar tinerii să rămână sau să revină acasă. Cel puțin aceasta putem conchide din dezbaterea publică „Programul municipal pilot „Startup pentru Tineri și Migranți”: argumente pro și contra implementării și extinderii”.

„Acest program vine să inițieze conceptul de susținere a antreprenoriatului de către municipalitate, iar orice dezvoltare economică, ca și efect, este crearea locurilor de muncă. Avem așteptări economice și sociale”, spune co-autor al programului, Anatolie Palade.

Acesta a menționat că este important ca orice antreprenor, atunci când inițiază un program, să aibă o contribuție proprie.

„Sigur că am dori să fie mai multe afaceri în domeniul de producere, tot ce se referă la procesare, industria ușoară, inclusiv electromecanică. Ca domenii, vom pune accentul pe sectorul inovativ, sectorul de producere și prestări de servicii. Am adăugat chiar și agricultura, oferindu-le oportunitatea tinerilor din suburbii să refacă agricultura și procesarea”, spune Palade, care menționează că programul are două categorii de criterii, inclusiv criterii de eligibilitate, precum criteriile de selecție.

  • Contribuția beneficiarului va constitui minimum 30% din valoarea proiectului investițional.
  • Persoana trebuie să prezinte confirmarea unui extras de la bancă a contribuției proprii.
  • Va prezenta un plan de afaceri care să demonstreze ideea, viabilitatea, inclusiv cea financiară.
  • Beneficiarul trebuie să dețină un certificat de instruire în domeniul antreprenoriatului sau diploma de studii superioare economice sau juridice.
  • Tinerii vor prezenta trei oferte atunci când intenționează să procure un echipament.
  • Antreprenorul trebuie să cunoască deja ce vrea să procure, de unde, ca să înțeleagă valoarea echipamentelor.
  • Migranții care vor să participe în acest program trebuie să confirme statutul său de migrant printr-un contract de muncă, demonstrând veniturile încasate în baza acestui contract.
  • Dacă va aplica o rudă a acestuia de gradul întâi, este nevoie de confirmarea gradului de rudenie.
  • Aceasta de asemenea trebuie să se încadreze în vârsta cuprinsă între 18 – 40 ani.

Tinerii investitori care solicită recuperarea plăților la dobânzi, trebuie adițional să demonstreze că au un contract de credit investițional activ, să prezinte de la o bancă un certificat prin care aceasta confirmă că s-au făcut plăți la dobânzi, inclusiv este nevoie de a demonstra investiția efectuată. La categoria de tineri investitori refugiați există doar un singur criteriu adițional. Aceștia trebuie să dețină o întreprindere mixtă împreună cu un rezident al mun. Chișinău.

Programul municipal pilot „Startup pentru tineri și migranți” a fost lansat la Chișinău acum o săptămână, iar tinerii ar putea accesa granturi de până la 200 de mii de lei.

Logo_MAN_CEBAN